• PRO TV
  • Scandal uriaș în familia regală a Norvegiei! Viitoarea regină, Ingrid Alexandra, rupe tăcerea despre acuzațiile șocante aduse fratelui ei vitreg

Scandal uriaș în familia regală a Norvegiei! Viitoarea regină, Ingrid Alexandra, rupe tăcerea despre acuzațiile șocante aduse fratelui ei vitreg

Scandal uriaș în familia regală a Norvegiei! Viitoarea regină, Ingrid Alexandra, rupe tăcerea despre acuzațiile șocante aduse fratelui ei vitreg

Prințesa Ingrid Alexandra a Norvegiei, în vârstă de 21 de ani, a vorbit pentru prima dată despre scandalul care îl vizează pe fratele ei vitreg, Marius Borg Hoiby, acuzat de comiterea a 32 de infracțiuni, printre care viol și violență domestică.

Gallery

Într-un interviu rar, publicat de postul norvegian NRK în 2 noiembrie, tânăra prințesă care în prezent se află la studii la Universitatea din Sydney, Australia, a recunoscut că situația este una dificilă pentru întreaga familie regală.

„Desigur că este greu. Atât pentru noi, cei din jur, pentru mine ca soră, cât și pentru mama și tata. Și, bineînțeles, pentru toate persoanele implicate în acest caz” a declarat prințesa, potrivit People.

Întrebată cum se descurcă fiind atât de departe de familie în aceste momente dificile, Ingrid Alexandra a răspuns: „Da... nu știu dacă vreau să intru mai mult în detalii despre asta”.

Scandalul care zguduie familia regală norvegiană

Marius Borg Hoiby, în vârstă de 28 de ani, urmează să apară în fața instanței în februarie 2026, iar acuzațiile aduse sunt extrem de grave. În vara anului 2024, el a fost pus sub acuzare pentru 32 de infracțiuni, inclusiv viol, agresiune și violență domestică.

Tânărul a ajuns și după gratii de câteva ori, iar acum își așteaptă procesul în libertate. Hoibi a fost reținut de poliție în vară, la începutul lunii august, după un incident nocturn care a avut loc în apartamentul unei foste iubite. Tânărul a fost atunci acuzat de vătămare corporală asupra fostei iubite. Presa norvegiană a relatat că poliția a găsit atunci un cuțit înfipt într-unul dintre pereții dormitorului femeii. El a fost arestat din nou în septembrie pentru că ar fi încălcat un ordin de restricție. În noiembrie a fost din nou arestat pentru încălcarea codului penal care se referă la „relații sexuale cu o persoană care este inconștientă sau care, din alte motive, nu se poate opune actului”.

Presupusa victimă este o femeie în vârstă de 20 de ani care nu îl cunoștea pe Hoiby înainte de a-l întâlni în ziua presupusului incident, a declarat avocatul acesteia, Hege Salomon, pentru CNN.

Ce spune avocatul despre acuzațiile aduse celui supranumit „Harry al Norvegiei”

Marius Borg Hoiby s-a născut înainte ca mama sa Mette-Marit să se căsătorească cu prințul moștenitor Haakon și să devină prințesă în 2001.

Este cunoscut ca un tânăr rebel, iar presa străină l-a comparat cu prințul Harry din Regatul Unit, de unde și titulatura de „Harry al Norvegiei”.

Avocatul lui, Petar Sekulic, a declarat că Marius intenționează să recunoască anumite fapte minore, dar neagă acuzațiile cele mai grave. Procesul este programat să înceapă la Tribunalul din Oslo pe 3 februarie 2026 și se va desfășura până pe 13 martie.

Marius Borg Hoiby și frații săi vitregi: prințesa Ingrid Alexandra și prințul Sverre Magnus, au fost crescuți împreună de Mette-Marit și Haakon. Spre deosebire de aceștia, el nu are niciun rol public oficial.

Fotografii: Getty Images

CITEȘTE ȘI:

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni