Tom Brady, fostul jucător de fotbal american și câștigător a șase Super Bowl-uri, a declarat recent, printr-un comunicat al unei companii în care este investitor, că patrupedul său, Junie, este o clonă a câinelui său decedat, Lua.
Gallery
Anunțul a venit în aceeași zi în care Colossal Biosciences, o companie de biotehnologie susținută de capital de risc, a achiziționat o altă firmă specializată în clonarea animalelor, Viagen Pets and Equine, scrie Espn.com.
Colossal Biosciences, care își propune printre altele să „reînvie” specii dispărute, este evaluată la aproximativ 10 miliarde de dolari, iar aceasta reprezintă prima sa achiziție majoră.
„Îmi iubesc animalele”, a spus Tom Brady într-un comunicat al companiei. „Înseamnă totul pentru mine și familia mea. Acum câțiva ani, am lucrat cu Colossal și am folosit tehnologia lor de clonare non-invazivă, printr-o simplă recoltare de sânge a câinelui nostru bătrân, înainte să moară”, a adăugat actualul comentator la Fox Sports.
Tom Brady și Lua în anul 2013 (Foto: Profimedia Images)
Lua fusese adoptată de Brady și fosta sa soție, supermodelul Gisele Bundchen. Cuplul care are trei copii a divorțat în 2022, iar Lua a murit în decembrie 2023.
Tom Brady și Junie (Foto: Profimedia Images)
Colossal Biosciences folosește ingineria genetică și tehnici de clonare pentru a readuce la viață specii dispărute. La sfârșitul anului 2024, compania a susținut că a reușit să obțină, prin clonare și editare genetică, trei pui de lup dire, o specie considerată dispărută. Totuși, mai multe organizații, printre care și Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii, au pus sub semnul întrebării veridicitatea acestei afirmații.
Brady nu este primul star care și-a clonat câinele. Paris Hilton care, la fel ca și Brady, este investitoare în compania Colossal, și-a clonat un câine în 2023, prin intermediul firmei Viagen, compania pe care Colossal a achiziționat-o ulterior. Barbra Streisand a dezvăluit, în 2018, că și-a clonat de două ori câinele iubit, scrie Today.
Desigur, nu este la îndemâna oricui. Dacă vrei o clonă a câinelui sau pisicii tale iubite, prețul este de aproximativ 50.000 de dolari, plătibili în două tranșe egale, potrivit companiei Viagen. În cazul unui cal, clonarea este și mai scumpă. Doritorii pot plăti în jur de 85.000 de dolari, conform aceleiași surse.
Fotografii: Getty Images/ Profimedia Images
CITEȘTE ȘI: