Milionarul rus Roman Novak și soția lui, Anna Novak au fost găsiți decedați într-un deșert din Dubai. Trupurile neînsuflețite ale celor doi au fost descoperite dezmembrate.
Gallery
O crimă îngrozitoare a șocat întreaga lume! Milionarul rus Roman Novak și soția lui, Anna Novak au fost uciși în Dubai, la o lună după ce au fost dați dispăruți. La acea vreme, aceștia fuseseră văzuți în timp ce plecau cu mașina personală la o întâlnire cu „investitori neidentificați”, lângă un lac din stațiunea montană Hatta, relatează știrileprotv, care citează publicația Metro.
La o lună de la dispariția celor doi, trupurile neînsuflețite ale acestora au fost descoperite dezmembrate, în deșert.
După ce trupurile neînsuflețite ale celor doi au fost descoperite în deșert, rudele acestora au alertat autoritățile locale, care au identificat trei suspecți, de origine rusă: Konstantin Shakht, fost ofițer de poliție, Yury Sharypov și Vladimir Dalekin.
În prezent, ei au fost reținuți în Sankt Petersburg, precum și în regiunile Stavropol și Krasnodar.
Înainte de a dispărea, milionarul rus a postat pe rețelele de socializare o fotografie cu o mașină de colecție, parcată chiar în livingul locuinței sale din Dubai. Alături de imagine, el a scris: „Pas cu pas, visele băiatului devin realitate”.
Printre ultimele imagini cu cei doi în viață se numără și o serie de fotografii de la Disneyland Paris, din timpul unei excursii romantice.
foto: instagram