Chiar de ziua sa de naștere, Emily Burghelea a trecut printr-un șoc. În drum spre locul în care dorea să sărbătorească, alături de cei dragi, s-a petrecut un accident.
Din fericire, accidentul nu s-a soldat cu victime, însă a provocat o stare de îngrijorare în familie. „Am început bine ziua mea, cu accident în drumul nostru, spre locul unde voiam să îmi serbez ziua. Doula Elisabetei pe care o aveam la postpartum va fi luată la spital cu ambulanța. Am avut noroc că am avut toți centurile, suntem doar șocați, cum să trec iar printr-un accident rutier? Cum pot scăpa?”, a scris Emily Burghelea pe pagina de socializare.
Gallery
Fosta prezentatoare TV s-a speriat foarte tare, mai ales că în urmă cu un an a trecut printr-un accident de mașină în Mauritius. Atunci, ea se afla într-un taxi împreună cu nașa ei și se îndreptau spre aeroport, după o vacanță în familie. Cu 5 minute înainte de a ajunge la destinație, mașina în care se aflau a intrat într-un TIR. „Am fost la un pas de moarte în cel mai cumplit mod cu puțință. Toți cei din jurul nostru credeau că am murit. Dumnezeu a vrut să ne țină acasă”, a povestit influencerița în podcastul lui Cătălin Măruță.
Soțul lui Emily și copiii lor mai mari au sosit la Hong Kong pentru a-i face o surpriză mamei lor. Aceștia au stat despărțiți o perioadă, timp în care Emily s-a recuperat după naștere într-un centru special pentru lăuze.
Foto: Instagram/emilyburghelea
CITEȘTE ȘI: