
Miss Jamaica, Gabrielle Henry, trece prin clipe grele după ce a căzut de pe scenă în timpul rundei preliminare de rochii de seară la Miss Universe. Iată ce spun medicii despre starea ei de sănătate!
Apar noi informații despre starea de sănătate a concurentei în vârstă de 28 de ani. La trei zile de la groaznicul incident, Miss Jamaica se află internată la spitalul Paolo Rangsit din Thailanda, după ce a fost transportată pe targă direct de la concurs. Potrivit cadrelor medicale, reprezentanta Jamaicăi la Miss Universe rămâne internată în secția de Terapie Intensivă pentru cel puțin o săptămână, pentru monitorizare și îngrijiri specializate.
Potrivit unui comunicat al Miss Universe Jamaica Organization, sora concurentei, dr. Phylicia Henry-Samuels, și mama acesteia, Maureen Henry, se află în Thailanda alături de Gabrielle.
„Gabby nu se simte atât de bine pe cât ne-am fi dorit, însă spitalul continuă să o trateze corespunzător”, a transmis dr. Henry-Samuels.
Ca urmare a stării sale, personalul medical a decis că Henry va trebui să rămână în secţia de terapie intensivă (ICU) pentru cel puţin şapte zile, „medicii continuând să o monitorizeze îndeaproape şi să îi acorde îngrijiri specializate”.
Cum s-a întâmplat teribilul incident
Pe data de 19 noiembrie, Miss Jamaica, Gabrielle Henry, defila pe scenă în timpul competiţiei din Thailanda, purtând o rochie portocalie strălucitoare şi tocuri înalte, când a ratat un pas şi a căzut complet de pe scenă. Imagini postate ulterior pe platformele sociale au surprins-o pe reprezentata Jamaica fiind transportată pe o targă.
Cine este Gabrielle Henry, Miss Universe Jamaica 2025
Gabrielle Henry, în vârstă de 28 de ani, este medic oftalmolog și are o fundație care sprijină persoanele cu deficiențe de vedere. Ea a fost încoronată Miss Universe Jamaica în august anul trecut și astfel și-a împlinit visul de a participa la Miss Universe.