A făcut spectacol pe scenă în anii 2000, dar ascunde o mare durere. Celebra artistă din România, care are, în prezent, o familie frumoasă, a pierdut două sarcini.
Gallery
Celia, una dintre cele mai apreciate artiste din România, cunoscută pentru piesa „Șoapte”, a trecut prin două momente extrem de dureroase atunci când a pierdut două sarcini. Aceasta și-a deschis sufletul și a vorbit despre trauma suferită.
După ce și-a întemeiat o familie, Celia a decis să renunțe la scenă pentru o perioadă, pentru a se dedica celor doi copii pe care îi are. Cu toate acestea, recent, artista a decis să revină în forță și este gata să rescrie istorie.
Deși, din punct de vedere profesional, nu o duce deloc rău, pe plan personal, aceasta a trecut prin două momente extrem de dureroase. Artista a pierdut două sarcini, dar, cu toate acestea, nu a renunțat la dorința de a deveni mamă. În prezent, Celia are doi copii, o fetiță și un băiețel, între care sunt șapte ani diferență.
„Eu am pierdut două sarcini între acestea, dar a venit exact în momentul în care credeam că nu o să se mai întâmple. Am zis că nu are niciun rost să mai încerc sau să mai sper. În momentul în care am zis că nu mai e nicio șansă și gata, nu are rost să mai îmi pun acest gând, atunci s-a întâmplat”, a povestit Celia, în cadrul unei emisiuni televizate.
Deși îi este mereu alături și formează o adevărată echipă, Celia recunoaște că, din punct de vedere profesional, nu este susținută necondiționat de partenerul ei de viață. Bărbatul încă nu s-a împăcat complet cu ideea, însă artista speră ca lucrurile să se așeze așa cum este cel mai bine.
„Nu pot să spun că am o susținere extraordinară din partea soțului. Încă se obișnuiește cu gândul. Eu sper ca lucrurile să se așeze în cel mai frumos mod. În viață nimic nu este întâmplător. Orice lucru care vine este o lecție, sunt de părerea asta. Fiecare are de învățat”, a mai precizat Celia.
Sursa foto: Instagram