Anne Hathaway are 43 de ani, dar arată în continuare ca la 20. Actrița este admirată pentru tonusul ei fizic desăvârșit, care o face să arate mult mai tânără decât în realitate.
Rețeta ei pare să fie la fel de misterioasă și captivantă ca rolurile de pe marele ecran. Fanii se întreabă ce tehnici neobișnuite sau ritualuri de îngrijire ar putea fi la baza acestei energii pe care o emană.
Gallery
Într-o lume în care dietele și ritualurile de frumusețe devin din ce în ce mai complexe, abordarea lui Anne Hathaway iese în evidență prin simplitatea sa. Actrița a dezvăluit că un alt obicei pe care îl practică pentru a-și menține sănătatea și vitalitatea este consumul a două lingurițe de ulei de măsline înainte de culcare. Anne susține că această practică o ajută să își detoxifieze ficatul și să își sprijine procesul de recuperare al organismului în timpul nopții.
Uleiul de măsline, cunoscut pentru proprietățile sale antioxidante și antiinflamatorii, ajută la curățarea organismului de toxine și îmbunătățirea digestiei. Această rutină simplă, dar eficientă, face parte din angajamentul Annei față de un stil de viață sănătos, fără excese, și este un exemplu perfect al modului în care micile obiceiuri pot contribui la menținerea unui echilibru intern și al unei stări de bine.
Nu este vegană, dar mănâncă o mulțime de legume, în special sfeclă roșie. La un interviu pentru Vanity Fair, care a avut loc la un restaurant vegan, Hathaway se bucura de o farfurie cu sfeclă roșie frumos prezentată. „E superb”, a spus actrița când i-a sosit mâncarea, înainte de a adăuga: „Mor după sfeclă roșie”. Scriitoarea și redactorul Julie Miller a fost de acord că masa a fost uimitoare. „Este cea mai superb prezentată legumă rădăcinoasă pe care am văzut-o vreodată”, a remarcat ea.
Anne face exerciții cu greutăți de 5 ori pe săptămână. În plus, aleargă câte 20 de minune în fiecare zi, dimineața ori seara. Actrița consumă 10-12 pahare de apă pe zi.
Popularitatea Annei Hathaway a atins noi culmi, iar acest lucru este evident atât pe ecrane, cât și pe covoarele roșii, unde apare într-o explozie de culori vibrante, câștigând rapid aprobarea Generației Z. Donatella Versace a numit-o „periculoasă, dar sexy”, un compliment cu adevărat special pentru o femeie cu zodia Scorpion, și a ales-o să fie imaginea campaniei sale Icons. Anne a însoțit-o pe celebra designeră la Gala Met din 2023, unde a făcut senzație într-o rochie de tweed decorată cu perle și ace de siguranță, un look care a adus aminte de celebra rochie purtată de Elizabeth Hurley, părul fiind aranjat în stilul supermodelelor din anii ’90.
CITEȘTE ȘI:
VEZI ȘI: