• PRO TV
  • Horoscop financiar săptămâna 1 - 7 decembrie 2025. Zodiile care profită de noi surse de venit și șansa unor câștiguri bănești neașteptate

Horoscop financiar săptămâna 1 - 7 decembrie 2025. Zodiile care profită de noi surse de venit și șansa unor câștiguri bănești neașteptate

Horoscop financiar săptămâna 1 - 7 decembrie 2025. Zodiile care profită de noi surse de venit și șansa unor câștiguri bănești neașteptate

Săptămâna 1-7 decembrie 2025 aduce oportunități și clarificări în zona financiară, grație aspectelor benefice formate de Mercur, Venus și Jupiter, dar și a Lunii Pline din Gemeni, din 5 decembrie, care scoate la suprafață probleme nerezolvate.

Astfel, pe 2 decembrie, Venus formează un aspect armonios cu Pluton și sunt favorizate investițiile, negocierile și consolidarea unor surse de venit, fiind un moment bun pentru decizii strategice, mai ales dacă implică bani sau resurse comune.
Totuși, pe 3 decembrie Luna Neagră se află față în față cu Uranus, planeta imprevizibilului, dinamizând axa posesiunilor, context astral care poate provoca o mișcare puternică în planul interior, privind atașamentele, punctele vulnerabile și temerile. Este un moment în care orgoliile pot ieși la suprafață, iar mecanismele de protecție contruite în timp să se destrame, dar și un moment de trezire, în care lucrurile care ne țineau pe loc, să fie brusc percepute altfel, cu o imagine de ansamblu mult mai clară.
Pe 5 decembrie se formează Luna Plină în Gemeni, care poate aduce surprize în zona câștigurilor și a contractelor, în care comunicarea, informațiile și negocierile vor avea o importanță deosebită.
În ansamblu, săptămâna 1-7 decembrie 2025 cere atenție la detalii și răbdare, dar oferă și șansa unor câștiguri sau consolidarea unor surse de venit.

Berbec/ Ascendent în Berbec

Pe 2 decembrie apar oportunități financiare prin colaborări sau parteneriate și este sprijinită gestionearea corectă a resurselor.
Luna Plină din 5 decembrie aduce concluzii, încheieri și informații sau negocieri importante care vor avea impact asupra situației financiare.
În partea a doua a săptămânii sunt favorizate ideile de investiții sau punerea în aplicare a unor planuri financiare.
În ultima parte a săptămânii, Berbecii sunt ajutați să planifice corect un buget și să stabilească priorități financiare pe termen lung.
Este o săptămână favorabilă consolidării veniturilor și clarificării responsabilităților materiale.

Taur/ Ascendent în Taur

Cu Luna în semnul lor, la începutul săptămânii, nativii Taur au șansa de rezolvare a unor situații financiare restante și de negocieri favorabile.
Luna Plină în Gemeni, din 5 decembrie, poate aduce câștiguri sau bonusuri, dar și cheltuieli suplimentare, așa că este recomandată prudență.
Sunt sprijinite tranzacțiile, contractele sau obținerea unor informații esențiale pentru planurile financiare.
La finalul săptămânii, nativii Taur primesc susținere să finalizeze documente și să pună ordine în bugetul personal.

Gemeni/ Ascendent în Gemeni

La începutul săptămânii, nativii Gemeni vin cu soluții avantajoase și oportunități de investiții sau câștiguri.
Luna Plină din 5 decembrie din zodia lor activează axa relațiilor și parteneriatelor și aduce concluzii și încheieri sau culegerea roadelor unor demersuri parteneriale.
Mercur, guvernatorul nativilor, primește un aspect armonios de la Jupiter care sprijină negocierile, cotractele și luarea unor decizii financiare importante, iar aspectul format cu Saturn aduce stabilitate și claritate, permițând planificarea bugetului pe termen lung.

Rac/ Ascendent în Rac

Pe 2 decembrie, aspectul format între Venus și Pluton din casa intereselor financiare favorizează investițiile și discuțiile financiare importante, mai ales în colaborări și parteneriate.
Luna Plină în Gemeni, din 5 decembrie, activează axa muncii și pot veni oferte tentante în urma unor discuții și negocieri.
Pe de altă parte, Mercur într-un aspect armonios cu Jupiter, marele benefic, la finalul săptămânii, facilitează negocierea unor beneficii, bonusuri, plăți restante sau contracte avantajoase, iar aspectul cu Saturn aduce stabilitate și un plan concret de gestionare a bugetului.
Este o perioadă bună pentru decizii financiare strategice și asumarea responsabilităților materiale.

Leu/ Ascendent în Leu

La începutul săptămânii, Luna în tranzit prin Taur le aduce nativilor vești din partea șefilor, care ar putea să îi îngrijoreze din punct de vedere financiar.
Pe 2 decembrie, aspectul format între Venus și Pluton oferă ocazia unei reorganizări financiare și de găsire a unor soluții la unele chestiuni de familie.
Luna Plină din 5 decembrie evidențiază un proiect important, care poate aduce câștiguri dintr-o colaborare sau valorificarea unor abilități.
Mercur, planeta comunicării, primește sprijin de la Jupiter, la finalul săptămânii, în discuțiile profesionale care pot aduce venituri suplimentare, iar Saturn aduce confirmări și stabilitate.

Fecioară/ Ascendent în Fecioară

Aspectul armonios format între Venus și Pluton, din 2 decembrie, le oferă nativilor Fecioară șansa să clarifice situații financiare, să poarte negocieri sau să semneze contracte.
Luna Plină în Gemeni, din 5 decembrie, luminează sectorul profesional și aduce vești privind recunoașterea unor merite, primirea unei oferte prin care se poate îmbunătăți considerabil situația financiară.
La finalul săptămânii, Mercur, guvernatorul nativilor, primește susținere de la Saturn, care aduce stabilitate și sprijin în planificarea financiară pe termen lung.

Balanță/ Ascendent în Balanță

Pe 2 decembrie, Venus, guvernatoarea nativilor, formează un aspect cu Pluton, planeta transformărilor profunde, și le oferă un avantaj în negocieri și în gestionarea resurselor comune, iar Luna în Taur le aduce claritate financiară.
De asemenea, Luna Plină în Gemeni, din 5 decembrie, îi poate ajuta pe nativi să rezolvi chestiuni administrative, financiare sau birocratice.
La finalul săptămânii, Mercur din casa banilor primește aspecte de susținere de la Jupiter, marele benefic, și Saturn, planeta responsabilității, fiind o perioadă ideală pentru stabilizare și clarificarea situațiilor financiare.

Scorpion/ Ascendent în Scorpion

Aspectul armonios format între Venus și Pluton, din 2 decembrie, alături de Luna în Taur, favorizează colaborările și discuțiile financiare cu partenerii.
Luna Plină în Gemeni, din 5 decembrie, scoate la suprafață aspecte financiare, legate de resursele sau investițiile comune. Se pot încasa sume importante sau se încheie un capitol financiar, un proiect sau o colaborare ajunge la final.
Mercur formează un aspect armonios cu Jupiter și altul cu Saturn, la finalul săptămânii, și aduce informații utile, iar negocierile și plățile se deblochează.

Săgetător/ Ascendent în Săgetător

Aspectul format între Venus și Pluton, din 2 decembrie, îi ajută pe nativii Săgetător să își reevalueze veniturile și să găsească soluții pentru creșterea lor.
Luna Plină în Gemeni, din 5 decembrie, pune accentul pe modul în care comunică și negociază într-un parteneriat, de pe urma căruia ar putea să obțină venituri suplimentare.
Mercur, guvernatorul casei relațiilor, și Jupiter, guvernatorul lor, deschid uși prin comunicare și vin idei financiare inspirate, care sunt susținute de Saturn, guvernatorul banilor.

Capricorn/ Ascendent în Capricorn

Aspectul armonios dintre Pluton, planeta transformărilor, și Venus, micul benefic, oferă premise excelente pentru câștiguri prin creativitate sau proiecte personale.
Luna Plină în Gemeni, din 5 decembrie, aduce vești privind o colaborare sau recomandarea într-un proiect, care aduce venituri suplimentare prin valorificarea unor abilități.
La finalul săptămânii, Mercur este susținut de Jupiter și Saturn, care clarifică planurile de investiții și aduce idei de extindere financiară.

Vărsător/ Ascendent în Vărsător

Pe 2 decembrie, Venus formează un aspect armonios cu Pluton, favorizând decizii financiare legate de locuință sau investiții imobiliare.
Luna Plină în Gemeni, din 5 decembrie, poate aduce câștiguri prin intermediul unui proiect creativ, iar aspectul armonios format între Mercur și Jupiter, de la finalul săptămânii, aduce discuții avantajoase care conduc la profit.
Săptămâna favorizează stabilitatea și evoluția financiară.

Pești/ Ascendent în Pești

Venus într-un aspect armonios cu Pluton, pe 2 decembrie, și Luna în Taur, din casa comunicării și negocierilor, le aduc nativilor Pești oportunități financiare prin interacționarea cu ceilalți.
Luna Plină în Gemeni, din 5 decembrie, evidențiază ajustarea unor cheltuieli legate de casă și discutarea unor soluții care să ajute în reorganizarea bugetului.
Mercur și Jupiter își unesc forțele, la finalul săptămânii, și oferă perspective clare și ajutor în finalizarea unor proiecte care pot aduce câștiguri, iar Saturn poate consolida planurile și aduce susținere în găsirea unor soluții.

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni