
Pe 01 decembrie, la aniversarea celor 30 de ani, PRO TV le-a pregătit telespectatorilor programe speciale. Ziua a început cu Știrile PRO TV, LIVE de la parada militară și o ediție specială. Vorbește Lumea și La Măruță și-au unit forțele în producția Zi de bine, România, iar Batem Palma? a avut o emisie specială. Seara nu a lipsit Jurnalul principal al zilei și s-a încheiat cu Gala Tu ești România!
În intervalul 06:57 – 13:57, ediția specială a Știrilor PRO TV a fost lider absolut de audiență în rândul publicului național, cu vârsta cuprinsă între 21 și 54 de ani, din categoriile ESOMAR ABCD. Ediția a înregistrat 4.5 puncte de rating și 28.5% cotă de piață, în timp ce televiziunea de pe poziția secundă avea 2.5 puncte de rating și 15.7% share. În minutul de maximă audiență, de la 11:29, peste 1 milion de români se uitau la PRO TV.
Zi de bine, România i-a ținut pe telespectatori în fața televizoarelor în intervalul 13:58 – 17:55, în rândul publicului național, cu vârsta cuprinsă între 21 și 54 de ani, din categoriile ESOMAR ABCD. Emisiunea a înregistrat 4.3 puncte de rating și 20.0% cotă de piață, în timp ce televiziunea de pe poziția secundă avea 2.9 puncte de rating și 13.6% share.
Românii au trăit intens ediția specială a emisiunii Batem Palma? în intervalul 17:55 – 18:57, în rândul publicului național, cu vârsta cuprinsă între 21 și 54 de ani, din categoriile ESOMAR ABCD. Show-ul a înregistrat 6.8 puncte de rating și 23.2% cotă de piață, în timp ce televiziunea de pe poziția secundă avea 4.2 puncte de rating și 14.1% share.
Andreea Esca a spus, pentru a 30-a oară: La mulți ani, România! La mulți ani, PRO TV! Jurnalul principal (18:58 – 20:27) a fost urmărit de 1.6 milioane de telespectatori din întreaga țară, iar în minutul de maximă audiență, de la 19:44, aproape 1.8 milioane de români se uitau la Știrile PRO TV care au înregistrat, în rândul publicului național, cu vârsta cuprinsă între 21 și 54 de ani, din categoriile ESOMAR ABCD, 9.4 puncte de rating și 28.2% cotă de piață, în timp ce televiziunea de pe poziția secundă avea 5.3 puncte de rating și 15.9% share.
Tu ești România!, gala care a marcat 30 de ani de PRO TV și a premiat 10 români extraordinari, oameni care, prin pasiune, curaj și viziune, duc România înainte. A fost o seară de Gală în care țara întreagă și-a recunoscut eroii de zi cu zi. Astfel, Tu ești România! a fost lider de piață în intervalul 20:28 – 23:51, înregistrând în rândul publicului Național, cu vârsta cuprinsă între 21-54 de ani, din categoriile ESOMAR ABCD , 7.3 puncte de rating și 25,2% cota de piață. Minutul de aur, atins la 20:55, a adunat în fața micului ecran, la PRO TV, peste 1.5 milioane de telspectatori din întreaga țară.