
Thomas Markle se află din nou în centrul atenției, după ce dintr-un spital din Filipine a transmis un mesaj tulburător către Meghan Markle, fiica lui.
În vârstă de 80 de ani și vizibil slăbit după amputarea piciorului stâng, el spune că cea mai mare dorință a sa este să se împace cu fiica lui înainte să fie prea târziu.
„Nu vreau să mor înstrăinat de fiica mea”, a mărturisit acesta, rugând-o pe Meghan să îl vadă încă o dată înainte să moară.
Declarațiile vin în timp ce reprezentanții vedetei susțin că ea ar fi încercat să îl contacteze, însă Thomas Markle afirmă că nu a primit niciun mesaj și că își păstrează același număr de telefon, tocmai pentru a-i facilita comunicarea.
Din spital, tatăl lui Meghan Markle a povestit despre intervenția chirurgicală majoră prin care a trecut. Operația a fost considerată critică de medicii săi, după ce un cheag de sânge masiv i-a blocat circulația către partea inferioară a piciorului. Amputarea a fost singura opțiune pentru a-i salva viața.
Unul dintre chirurgi a explicat că infecția risca să ajungă la inimă, ceea ce i-ar fi fost fatal. În prezent, Thomas Markle se află în stare stabilă în secția de terapie intensivă, iar cadrele medicale spun că ar putea fi transferat într-un salon obișnuit în următoarele zile.
Totuși, medicii subliniază că recuperarea va fi una dificilă. Reprezentanți ai spitalului au confirmat pentru Radar Online că nimeni din partea familiei Sussex nu a contactat unitatea medicală, deși Meghan Markle a transmis public că ar fi luat legătura cu tatăl ei.
Gallery
Confuzia privind comunicarea dintre Meghan Markle și tatăl ei a escaladat în ultimele zile. Un purtător de cuvânt al ducesei a afirmat că vedeta i-ar fi trimis un email lui Thomas Markle, însă această versiune a fost contestată.
Potrivit unor apropiați ai familiei, adresa la care ar fi fost expediat mesajul nu ar mai fi fost utilizată de Thomas Markle de cel puțin cinci ani. Mai mult decât atât, cei din jurul acestuia susțin că el nu folosește emailul deloc și se bazează exclusiv pe telefon, pe care l-a păstrat tocmai pentru a facilita o eventuală apropiere de fiica lui.
Thomas Markle a insistat că nu a primit niciun mesaj sau apel în ultimele săptămâni, subliniind că așteaptă un semn din partea fiicei sale încă din 2018, an în care relația lor s-a rupt definitiv, după scandalul fotografiilor regizate înainte de nunta regală.
Ruptura dintre Meghan Markle și Thomas Markle a devenit vizibilă odată cu nunta regală, la care el nu a mai putut participa din cauza unor probleme cardiace. A fost momentul în care Regele Charles, pe atunci Prinț de Wales, a dus-o pe Meghan Markle la altar, un gest pe care Thomas Markle l-a descris drept „incredibil de amabil”.
În ciuda distanței emoționale, Thomas Markle spune că nu vrea să plece din această lume fără să își vadă nepoții, Archie și Lilibet, și să-l cunoască pe ginerele său, Prințul Harry. Dorința de reconciliere a devenit, potrivit propriilor declarații, prioritatea sa în aceste momente delicate.
Ironia situației este că Meghan Markle promovează în această perioadă un special de Crăciun al propriei serii Netflix, axat pe tema unității familiale, în timp ce problemele cu tatăl ei rămân complet nerezolvate.
Pe măsură ce Thomas Markle se recuperează în spitalul din Filipine, unde a ajuns în acest an, el spune că speră încă la o minune: „Vreau ca fiica mea să mă vadă măcar o dată. Asta e tot ce cer”.
foto: Getty Images / captură TV