Într-un interviu profund și emoționant cu Mihai Ghiță, Alina Sorescu își deschide sufletul și povestește despre drumul greu pe care l-a parcurs pentru a scăpa dintr-o căsnicie care o epuizase emoțional.
Alina Sorescu a vorbit despre cum a reușit să își regăsească puterea după o perioadă extrem de dificilă, marcată de procesul de divorț cu fostul său soț, Alexandru Ciucu. Moderatorul a întrebat-o cum se simte acum, la aproape patru ani de la acea ruptură, iar răspunsul Alinei a fost plin de sinceritate: „Mă simt cu multe pe cap, dar cu o putere pe care nu credeam că o pot avea. Nu mă gândeam niciodată că o să fie atât de complicat să ies din colivia în care eram. Eram prizonieră și nu credeam că mai pot să ies de acolo. Sunt aproape 4 ani de atunci. Simt că mi-e mai greu decât atunci. Am reușit să scap oficial, dar atmosfera este oarecum aceeași asupra mea, pentru că există două fetițe. Comportamentul abuziv pe care eu l-am trăit se răsfrânge acum asupra lor. Lucrurile nu s-au schimbat de fapt în viața noastră.”
Gallery
Alina Sorescu a povestit despre perioada în care a devenit mamă pentru prima dată, iar după doar cinci luni, fostul soț i-a cerut să nu mai alăpteze. „Îl deranja că eu, în continuare, acordam atenție copilului. Mă așteptam ca el să vină și să spună că nu e adevărat. Este tipic comportamentului lui. El dă vina mereu pe altcineva: pe părinții mei, pe pandemie. Tot timpul e cineva de vină.”
De asemenea, Alina a menționat că multe dintre articolele din presă, în care Alexandru Ciucu apărea alături de alte femei, au deranjat-o.
„M-a deranjat că nu dorea să combată public aceste apariții.” Mai mult, ea ar tinde să creadă că unele dintre acestea au fost aranjate, ca parte a unei strategii de marketing.
„Cu cine te-a înșelat, Alina?” o întreabă moderatorul la un moment dat.
„El se iubește doar pe el și atât. Nu mai e loc de nimeni lângă el”, a răspuns cântăreața. Legat de fiicele lor, Alina menționează: „Dacă le-ar fi iubit, le-ar fi iubit dintotdeauna. Nu de la momentul începerii procesului, când a început brusc să fabrice dovezi de implicare, aducând martori care nu ne cunoșteau pe noi înainte și pe care i-a adus special în proces.”
Cu lacrimi în ochi, Alina Sorescu a vorbit despre ceea ce a fost pentru ea adevărata sursă de putere în momentele de cumpănă. „Tot copilăria m-a salvat. Prin activitatea mea cu copiii, prin fetele mele, cumva cred că am avut nevoie de o altă motivație ca să pot pleca”, a mărturisit artista.
CITEȘTE ȘI: