Oana Roman nu traversează cea mai frumoasă perioadă a vieții sale, deoarece Isabela, fiica pe care o are din relația cu Marius Elisei, are mai multe probleme de sănătate. Tânăra, care va împlini 12 ani peste doar două luni, nu a primit vești bune din partea medicilor.
Gallery
De ceva timp, Oana Roman încearcă să rezolve problemele de sănătate pe care le are fiica ei. Isabela a dezvoltat rezistență la insulină, dar și alte probleme și, în curând, va începe un tratament care promite să o ajute în lupta împotriva afecțiunilor.
În ultimele zile, Isabela a făcut mai multe analize și investigații, fiind monitorizată în fiecare săptămână de medic. Veștile despre starea de sănătate a Isabelei nu sunt tocmai bune, însă Oana Roman este încrezătoare.
Potrivit vedetei, fiica ei a dezvoltat problemele medicale pe fond emoționat, lucru despre care a mai vorbit și în urmă cu ceva timp. Aceasta a declarat, de mai multe ori, că divorțul de Marius Elisei și lipsa de implicare a acestuia au îmbolnăvit-o pe Isabela.
Deși a dus-o la psiholog, Isabela se pare că nu a reușit să treacă peste traumele suferite, iar toate acestea și-au pus amprenta asupra stării de sănătate. Printre investigațiile pe care Isa și le-a făcut s-au numărat cele la ortodont, la endocrinolog și la nutriționist.
„La ea, problemele de sănătate s-au declanșat pe fond emoțional (…) Cu toată terapia pe care a făcut-o, nu a reușit să se echilibreze din punctul ăsta de vedere și e un parcurs foarte greu. Trebuie să meargă în fiecare săptămână la control, la nutriționist.
Trebuie să îi cântăresc mâncarea, să aibă un plan foarte bine pus la punct și trebuie să înceapă și un tratament, pentru că afecțiunile sunt multiple”, a spus Oana Roman, în mediul online.
Sursa foto: Instagram