
Săptămâna 15-21 decembrie 2025 aduce o energie financiară puternică, dar și maturizare, datorită unor tranzite astrale importante.
Intrarea lui Marte în Capricorn, pe 15 decembrie, activează ambiția, disciplina, voința și eficiența în planul material, ajutând zodiile să ia decizii clare legate de bani sau carieră.
Totuși, direcția nu este complet lină. Aspectul format între Soare și Saturn, din 17 decembrie, pune presiune pe responsabilități, limite sau obligații financiare, cerând organizare, răbdare și evitarea riscurilor.
În același timp, Luna Nouă în Săgetător, din 20 decembrie, deschide un nou început pentru proiectele profesionale, colaborări, studii sau activități care pot crește veniturile în viitor.
Pe 21 decembrie, Venus formează un aspect tensionat cu Saturn, aspect care poate bloca anumite cheltuieli, dar și șansa de a lua decizii serioase, mature și cu efect pe termen lung.
Săptămâna 15- 21 decembrie 2025 este favorabilă nativilor Taur, Gemeni, Scorpion și Săgetător, care doresc să ia decizii financiare importante, să profite de oportunități și să își consolideze stabilitatea materială înainte de finalul anului.
Pentru nativii Taur, săptămâna 15-21 decembrie 2025 aduce șanse de creștere a veniturilor prin colaborări externe, proiecte comune sau investiții bine planificate.
Marte în Capricorn stimulează energia și curajul de a aborda negocieri importante, iar Soarele în Capricorn aduce strategie în luarea deciziilor financiare.
Pe de altă parte, Luna Nouă în Săgetător, din 20 decembrie, poate aduce idei noi privind resursele comune, investițiile sau parteneriatele, deschizând oportunitatea unor câștiguri neașteptate. Este momentul potrivit pentru a clarifica situații legate de bani sau pentru a solicita ceea ce li se cuvine. De asemenea, Taurii trebuie să fie atenți la detalii și să profite de energia astrală pentru a-și consolida stabilitatea financiară.
Nativii Gemeni resimt intens tranzitele financiare ale săptămânii 15-21 decembrie 2025, mai ales sub influența lui Marte și a Soarelui în Capricorn, respectiv casa intereselor financiare, a banilor proveniți din alte surse decât salariile, dar și a datoriilor, impozitelor și taxelor.
De asemenea, este un moment bun pentru a negocia contracte sau colaborări. Atenție la contextul astral de la începutul săptămânii, care poate aduce întârzieri sau blocaje temporare! Disciplina și răbdarea le pot transforma în avantaje.
Luna Nouă din 20 decembrie le deschide perspective pentru noi surse de câștig sau proiecte care pot aduce venituri suplimentare dintr-un parteneriat.
Nativii Scorpion sunt vedetele acestei săptămâni în sfera banilor, deoarece Luna Nouă din 20 decembrie se formează în casa banilor și valorilor.
Marte și Soarele din Capricorn, pe finalul săptămânii, le aduc energie și claritate pentru a-și planifica bugetul, a evalua investițiile și a lua decizii financiare pragmatice. Contextul astral le oferă sprijin să fie organizați și eficienți în planul financiar.
Pentru nativii Săgetător, săptămâna 15-21 decembrie vine cu claritate în gestionarea banilor și resurselor.
Luna Nouă în Săgetător se formează în casa personalității și favorizează luarea deciziilor clare și asumarea responsabilităților financiare, mai ales în privința contractelor și parteneriatelor profesionale.
Marte și Soarele în tranzit prin Capricorn, respectiv prin casa banilor, le oferă determinare și ambiție pentru a-și consolida stabilitatea financiară. Este o perioadă prielnică pentru planuri de economisire, investiții sau inițiative care aduc venituri pe termen lung.
Foto: Shutterstock