PRO TV
De ce a plâns toată Sala Palatului la concertul Andrei, în ambele seri! Ce declarație de dragoste și-a amintit toată lumea să facă

De ce a plâns toată Sala Palatului la concertul Andrei, în ambele seri! Ce declarație de dragoste și-a amintit toată lumea să facă

Citeste mai mult despre: Andra,

Cristina Mazilu

Publicat 18. 12. 2025

Adaugă PRO TV ca sursă preferată în Google

În serile de 16 și 17 decembrie 2025, Sala Palatului n-a fost doar o sală.

Gallery

+ încă 10 fotografii

A fost un fel de living uriaș în care toată lumea și-a lăsat paltonul la garderobă, dar și armura la intrare.Toți și-au păstrat sufletul. Sau și l-au regăsit.

Andra a venit cu Reverie, turneul ei de colinde și visare, și a făcut din două seri sold out o singură respirație. Una lungă și caldă. Una în care se aud pași de copil prin casă. Uși care se deschid ca să vezi bradul de Crăciun. Și vocea mamei care întreabă dacă ți-e bine.

Pe scenă, nu a fost doar Andra cu band-ul ei, ci un întreg mecanism de emoție: Orchestra Simfonică București, Grupul Vocal Acapella, sub bagheta dirijorului Andrei Tudor. Sunetul a avut ceva de catifea și de lumină. A fost genul acela de muzică în care îți dai seama că sărbătorile nu sunt în calendar, ci în piept.

Și totuși, magia nu s-a întâmplat doar pentru că a fost frumos. S-a creat pentru că a fost uman, adevărat TOT. În mijlocul repertoriului, a apărut tema aceea pe care o purtăm mereu cu noi, dar de multe ori o uităm, o ignorăm: părinții. Nu ca idee, ci ca prezență. Ca dor.

Emoția a fost prezentă de la început prin apariția lui Marius Manole, care a recitat poezia lui Adrian Păunescu. Așa ajunge o sală întreagă să-și amintească, simultan, că timpul nu negociază, dar și că oamenii cei mai dragi contează. A fost începutul întregii emoții din concert.

Cine are părinți, pe pământ nu în gând
Mai aude și-n somn ochii lumii plângând
Că am fost, că n-am fost, ori că suntem cuminți,
Astăzi îmbătrânind ne e dor de părinți.

A urmat Dan Bittman, care a însoțit-o pe Andra în demersul ei de colind și trăire. Și mesajul lui a făcut referire clar la a ne aminti toți că cineva ne-a adus pe lume. Și acei "cineva" merită onorați. Bittman, în stilul lui caracteristitc, a avut un ton de glumă și a relaxat mii de oameni. Dar a vorbit și sincer, și cald, și adevărat, continuând ideea lui Marius Manole.

Așa că, atunci când Andra a ajuns la Rugă pentru părinți, totul a decurs firec și toată lumea a plâns. Din nou.

A fost un concert de colinde, da. Dar a fost și un concert despre familie și despre acasă. Sunt multe show-uri la Sala Palatului, dar de la Andra s-a plecat chiar cu această senzație: că ne-am întors acasă.

N-a fost doar o succesiune de momente intense, ci o adevărată călătorie prin stări. După lacrimi au venit zâmbetele. După nodul din gât a apărut veselia aceea sinceră, de sărbătoare trăită împreună. Andra a știut să schimbe respirația sălii cu o naturalețe dezarmantă, trecând de la emoție la bucurie, de la reculegere la energie pură. A cântat mult în limba română, acolo unde vocea ei pare că se așază cel mai bine, dar a surprins și cu piese în engleză și spaniolă (Feliz Navidad, cântat la final). Sala Palatului a devenit, pentru câteva minute bune, un loc în care nimeni nu mai stătea complet nemișcat.

Au fost momente în care oamenii au început să danseze pe scaune, să bată din palme, să zâmbească larg fără să-și mai ascundă bucuria. Au mai fost invitați cei de la 3SE, JO, Maria Coman, Fuego și cele trei frumoase talentate care cântă alături de Andra - Mihaela Mihăilescu, Zoe Flavia și Izabela Simion.

Invitata specială a fost Eva Măruță. Frumoasă, superbă de fapt, cu un zâmbet pe care toți copiii ar trebui să îl aibă pe față mereu, Eva a cântat alături de mama ei cele mai frumoase colinde. Cele mai calde, mai cu suflet, dar și mai cu veselie și voioșia vârstei. Nu degeaba Andra a mărturisit că pentru ea momentul are o forță și o emoție aparte.

Poate tocmai asta a fost, de fapt, puterea acestor două seri: faptul că au cuprins tot. S-a cântat, s-a dansat, s-a plâns, s-a tăcut, s-a aplaudat până la durere în palme. Emoțiile au venit una peste alta. Fără să se anuleze, ci completându-se! A fost genul de concert după care pleci obosit, dar plin, cu senzația că ai trăit ceva întreg, nu doar un spectacol.