• PRO TV
  • "Frumoasă, ca o zeiță": Venus Williams, din nou mireasă la câteva luni după prima nuntă cu Andrea Preti. Sotul, fermecat: „Plângeam și eram fericit”

"Frumoasă, ca o zeiță": Venus Williams, din nou mireasă la câteva luni după prima nuntă cu Andrea Preti. Sotul, fermecat: „Plângeam și eram fericit”

Venus Williams și Andrea Preti s-au căsătorit… a doua oară în câteva luni :) Legenda tenisului, Venus Williams, și actorul italian Andrea Preti au spus „DA” pentru prima dată în Italia, apoi au reluat jurămintele în Florida, într-o săptămână care a arătat mai degrabă ca un film romantic decât ca o nuntă clasică.

Pentru Venus Williams, nunta în Italia a fost un vis. Prima ceremonie a avut loc pe 18 septembrie, în Ischia, un decor ales cu sufletul. Doar că, așa cum avea să explice ulterior pentru Vogue, visul a venit la pachet cu o întârziere legală inevitabilă.
Aveam acest vis să facem nunta în Italia, dar nu am avut suficient timp pentru acte. Pentru că sunt străină, procesul poate dura până la opt luni”, a spus Venus. Așa a apărut ideea unei a doua ceremonii, care să oficializeze totul și să aducă familia ei mai aproape.

Gallery

Câteva luni mai târziu, chiar înainte de Crăciun, povestea s-a mutat în Florida, statul care o reprezintă pe Venus poate mai mult decât orice alt loc. Palm Beach a devenit scena unei săptămâni întregi de întâlniri, cine și momente intime, gândite ca o celebrare a timpului petrecut împreună, nu ca un eveniment rigid.

Un rol esențial l-a avut sora ei, Serena Williams, care le-a făcut un cadou memorabil: un yacht, pe care a organizat totul până la cel mai mic detaliu. „Serena ne-a oferit acest cadou extraordinar, un yacht, și s-a ocupat de mâncare, de tot”, a povestit Venus. „Eram 10–12 membri ai familiei și prieteni foarte apropiați, cântam, dansam, bârfeam și pur și simplu ne bucuram unii de alții.”

Ceremonia din Florida a fost profund personală. Venus și-a rostit jurămintele atât în engleză, cât și în italiană, un gest care a unit simbolic cele două lumi din viața lor. Emoțiile au fost vizibile, mai ales pentru Andrea. „Când am văzut-o pe Venus, era frumoasă, ca o zeiță. Plângeam și eram fericit”, a mărturisit el, potrivit Daily Mail.

Pentru Venus, ziua a avut o claritate emoțională rară: „A fost cea mai fericită, cea mai frumoasă și cea mai dulce zi.”

Muzica aleasă a spus și ea o poveste. Andrea a intrat alături de mama lui pe melodia „I’ll Be There”, despre care a spus că „reprezintă ce înseamnă mama mea pentru Venus: indiferent de ce se întâmplă, va fi mereu acolo”. Venus a ales „Ovunque Sarai”, o piesă care, după cum a explicat, „îmi amintește de bunica mea, care a murit în timpul pandemiei”. 

Povestea lor a început aproape întâmplător, în 2024, la un show de modă din Milano la care niciunul nu plănuia inițial să ajungă. După aceea, o întâlnire la micul dejun, la Londra, a schimbat totul. „Am știut. Oamenii spun mereu că pur și simplu știi, iar eu am știut că mă voi mărita cu el”, a spus Venus.

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni