
Află ce îți rezervă astrele în materie de dragoste, sănătate și bani și citește horoscopul săptămânii 29 decembrie 2025 – 4 ianuarie 2026.
Dragoste – Evenimentul important al săptămânii este Luna Plină în Rac, din 3 ianuarie, care pune în lumină sectorul vieții de familie și spațiului de locuit, unde poți avea parte de concluzii, decizii, dar și de încheierea unei etape. Ești invitat să cauți un echilibru între viața de familie și carieră.
Bani – În prima parte a săptămânii, un aspect dizarmonic format între Mercur și Saturn ar putea să aducă blocaje într-o negociere și întârzieri în planurile care vizează partea financiară. Este nevoie de flexibilitate și să ai răbdare să se așeze lucrurile pentru a continua niște demersuri.
Muncă – În partea a doua a săptămânii, tranzitul Lunii prin Gemeni aduce o amplificare a interacționării cu ceilalți. Chiar dacă este un context astral tensionat, vei găsi soluții la unele probleme de serviciu.
Mercur intră în Capricorn, pe 1 ianuarie, în sfera carierei și ambițiilor profesionale și vine cu gândire pragmatică asupra obiectivelor profesionale. Urmează o perioadă de trei săptămâni în care îți poți reorganiza activitatea. De asemenea, poți primi oferte noi de serviciu și responsabilități noi sau le prezinți șefilor ideile tale pentru a eficientiza munca.
Dragoste- Luna se află în zodia ta în primele zile ale săptămânii și formează, la un moment dat, un aspect strâns cu Uranus, semn că s-ar putea să-ți surprinzi partenerul cu o propunere.
Bani- În partea a doua a săptămânii, se activează casa banilor și vei căuta să gestionezi mai bine bugetul pe care-l deții. Posibil să împrumuți o sumă de bani de la un prieten pentru a-ți rezolva o problemă personală.
Muncă – Intrarea lui Mercur în Capricorn, pe 1 ianuarie, îți aduce preocupări pentru expansiunea planurilor care vizează schimburile de experiență și pregătirea profesională.
Evenimentul important al săptămânii este Luna Plină în Rac, din 3 ianuarie, care activează casa comunicării și poate aduce vești sau informații, care să te determine să faci niște schimbări în modul în care gândești sau interacționezi cu ceilalți.
Dragoste- Cu Mercur, guvernatorul tău, în tranzit prin Capricorn, din 1 ianuarie, prin casa relațiilor intime și transformărilor profunde, vei avea parte de trei săptămâni în care poți iniția dialoguri cu partenerul de cuplu privind nevoile și dorințele din cuplu.
Bani- Evenimentul astrologic important al săptămânii este Luna Plină în Rac, din 3 ianuarie, care luminează casa banilor, unde este posibil să închei un proiect, o etapă, să ajungi la o concluzie că ai nevoie de o schimbare pentru a avea stabilitate financiară.
Muncă- Posibil să începi săptămâna cu tensiuni în relații și în parteneriatele profesionale, mai ales că Mercur, guvernatorul tău, primește aspecte tensionate de la Saturn din casa carierei și aduce blocaje într-un cadru care ține de activitățile zilnice la locul de muncă.
De asemenea, cu Luna în semnul tău zodiacal vei avea o mai mare dorință de afirmare și vei încerca să preiei inițiativa într-un proiect important pentru tine.
Dragoste- Începi săptămâna cu o nevoie acută de retragere și reflecție asupra vieții, dar din 1 ianuarie, când Mercur intră în Capricorn, pe casa relațiilor, vei comunica mai mult cu partenerul, clarifici anumite aspecte, stabiliți de comun acord niște reguli în relație.
Bani- În prima parte a săptămânii, respectiv pe 31 decembrie, pot să apară unele discuții legate de bani, cheltuieli, cumpărături pe care le faci alături de niște prieteni sau privind recuperarea unei datorii. Nu sunt excluse surprize sau răsturnări de situație într-un context financiar.
Muncă- Evenimentul important al săptămânii este Luna Plină în Rac, din 3 ianuarie, care anunță o realizare, un succes, mai ales că Jupiter, guvernatorul casei muncii, se află în Rac și susține demersurile și inițiativele tale, aducând protecție și șanse de reușită în orice întreprinzi.
Dragoste- Posibil sfârșitul de an să te prindă în compania prietenilor, însă contextul astrologic ar putea aduce și blocaje în planul sentimental, așa că fii pregătit să faci față provocărilor!
Evenimentul astrologic important al săptămânii este Luna Plină în Rac, din 3 ianuarie, care activează o zonă retrasă a horoscopului. Poți avea revelații, să te eliberezi de niște frici și să cauți să închei niște etape care nu te mai ajută în evoluție.
Bani- Nu se întrevede intrarea niciunei sume de bani în conturile tale în această săptămână, așa că ai grijă cum administrezi bugetul!
Muncă – Mercur intră în Capricorn pe 1 ianuarie și activează zona muncii, unde vei începe o reorganizare a sarcinilor și planificarea obiectivelor pentru perioada următoare. Atenție la faptul că Mercur formează un aspect tensionat cu Neptun și poți avea parte de unele confuzii sau informații care să-ți încurce planurile! De asemenea, nu-ți face iluzii prea mari în legătură cu o ofertă de serviciu pe care o primești săptămâna aceasta!
Dragoste- Ai grijă, în prima parte a săptămânii, la tendința de a intra în conflicte cu partenerul, mai ales dacă aveți viziuni diferite!
Pe 1 ianuarie, Mercur, guvernatorul tău, intră în Capricorn, pe casa iubirii și aventurilor romantice, unde poate aduce decizii, declarații sau discuții care să clarifice niște confuzii sau așteptări nerealiste.
Bani- În partea a doua a săptămânii, poți primi niște bani de la familie sau să intri în posesia unor sume restante de bani. De asemenea, poți face cheltuieli, să cumperi un cadou pentru ziua unui prieten sau să organizezi o petrecere.
Muncă- Evenimentul astrologic important al săptămânii este Luna Plină în Rac, din 3 ianuarie, care pune în lumină relațiile de prietenie și proiectele pe termen lung. Poți primi o ofertă de la un prieten care te recomandă într-o activitate unde poți să-ți valorifici mai mult abilitățile, creativitatea și experiența.
Dragoste – Axa comunicării este activată în prima parte a săptămânii și este posibil să intri în conflicte de idei dacă nu ești de acord cu anumite propuneri din partea partenerului, care vizează casa sau chestiunile domestice.
Bani- În primele zile ale săptămânii poți avea parte de situații neprevăzute sau surprize într-un context financiar, să apară cheltuieli pe care nu le-ai anticipat. Există și varianta în care poți încasa o sumă de bani, care să-ți rezolve anumite probleme.
Muncă- Începi săptămâna cu conflicte în comunicarea și interacționarea cu ceilalți, însă vei reuși să faci față provocărilor, chiar dacă perspectivele sunt diferite.
Evenimentul astrologic important al săptămânii este Luna Plină în Rac, din 3 ianuarie, care te ajută să te remarci în planul profesional. Se pot încheia etape, înregistrezi un succes sau ești susținut într-un proiect, care-ți poate aduce vizibilitate.
Dragoste – În planul vieții de cuplu ar putea să apară limitări, să fii nevoit să-ți reorganizezi planurile.
Din 1 ianuarie, Mercur intră în Capricorn, pe casa comunicării, unde inițiezi dialoguri în care să clarifici niște situații în cuplu. Pe de altă parte, Mercur formează un aspect tensionat cu Neptun din sfera sentimentală și poți avea parte de confuzie sau să afli niște informații care să te pună pe gânduri.
Bani – În partea a doua a săptămânii este posibil să te preocupe situația financiară, să discuți cu partenerul despre niște investiții pe care intenționați să le faceți sau cum să administrați niște bani sau bunuri comune.
Muncă – Evenimentul astrologic important al săptămânii este Luna Plină în Rac, din 3 ianuarie, care activează casa pregătirii profesionale și schimburilor de experiență, unde poți lua decizii importante legate de direcția profesională, o direcție care să-ți aducă satisfacții personale.
Dragoste – La mijlocul săptămânii, pot să apară unele surprize din partea perechii de viață, răsturnări de situație într-un context relațional, dialoguri care să schimbe dinamica în cuplu.
Bani – Din 1 ianuarie, cu Mercur în Capricorn, pe casa banilor, atenția ta se îndreaptă spre gestionarea banilor. Pentru că Neptun formează un aspect tensionat cu Mercur, săptămâna aceasta ar fi recomandat să nu iei decizii financiare pe termen lung pentru că este posibil să greșești.
Pe de altă parte, Luna Plină în Rac, din 3 ianuarie, activează sectorul banilor proveniți din alte surse decât salariile sau banii partenerului, unde pot avea loc diferite situații, evenimente, decizii, concluzii, dar și rezolvarea unui context financiar.
Muncă – În primele zile ale săptămânii vei avea mai multe de rezolvat la serviciu, după care reușești să te liniștești și să te bucuri de zilele libere, de o minivacanță mult așteptată.
Dragoste – Evenimentul astrologic important al săptămânii este Luna Plină în Rac, din 3 ianuarie, care activează sfera relațiilor, unde poți culege roadele unor demersuri inițiate în urmă cu jumătate de an. De asemenea, poți ajunge la niște concluzii, să iei o decizie majoră, să închei o etapă sau să cauți echilibru între nevoile tale și cele ale partenerului.
Bani – În prima parte a săptămânii ai șanse să câștigi o sumă de bani la un concurs, joc de noroc sau dintr-o speculație financiară.
Muncă – Începi săptămâna cu multe sarcini, blocaje sau amânări, dar reușești să faci față, să cauți să te înțelegi cu colegii și să ajungeți pe aceeași lungime de undă, astfel încât tensiunile să fie cât mai puține.
Din 1 ianuarie, Mercur intră în zodia ta și va fi un aliat de nădejde în comunicare, interacțiuni, negocieri și învățarea unor lucruri noi, dar și-n planificarea strategiilor pentru viitor.
Dragoste – Cu Mercur în Capricorn, din 1 ianuarie, vei căuta să-ți redirecționezi energia gândurilor în interior, să analizezi, să ai o introspecție și să-ți planifici o relansare pentru când Mercur va ajunge în zodia ta, peste trei săptămâni.
Bani – În prima parte a săptămânii, Saturn din casa banilor îți blochează un proiect pe care vrei să-l lansezi, o întâlnire cu prietenii sau organizarea unei petreceri. Va fi nevoie să ai grijă cum gestionezi bugetul perioadei următoare.
Muncă – Evenimentul astrologic important al săptămânii este Luna Plină în Rac, din 3 ianuarie, care activează casa muncii și activităților profesionale, unde poți lua decizii, ajungi la concluzii, închei un proiect sau primești o ofertă de serviciu mai bine plătită.
Dragoste – Evenimentul astrologic important al săptămânii este Luna Plină în Rac, din 3 ianuarie, care activează zona iubirii și aventurilor romantice, unde poți avea parte de o nouă poveste de iubire sau dacă faci parte dintr-un cuplu, să-ți relansezi relația, să ai parte de o împlinire afectivă.
Bani – Ai grijă ce cheltuieli faci săptămâna aceasta, pentru că ai tendința să exagerezi!
Muncă- Mercur intră în casa proiectelor de viitor pe 1 ianuarie și urmează o perioadă de trei săptămâni în care poți face planuri și strategii pe termen lung, însă este recomandat să eviți decizii majore dacă nu clarifici anumite detalii înainte să treci la acțiune.