
Îndrăgita interpretă de muzică populară, Sofia Vicoveanca, a fost dusă de urgență, azi-noapte, la spital. Ajunsă la 84 de ani, artista ar fi suferit un infarct, spun surse medicale. În ultima vreme, solista s-a confruntat cu unele probleme de sănătate.
Cântăreața de muzică populară Sofia Vicoveanca trece prin momente de cumpănă. Solista a suferit un infarct și este internată la Spitalul Clinic de Urgență din Suceava, în stare stabilă. În noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 4:00, artista, de 84 de ani, a fost transportată la unitatea medicală, iar doctorii au stabilizat-o și au decis internarea.
„Pacienta este stabilă clinic. Familia a solicitat discreție în ceea ce privește diagnosticul și tratamentul, motiv pentru care nu putem oferi detalii suplimentare despre afecțiunea medicală”, a declarat dr. Tiberius Brădățan, purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava.
Familia artistei a cerut discreție în ceea ce privește diagnosticul și tratamentul. Sofia Vicoveanca rămâne sub supraveghere medicală.
Sofia Vicoveanca are o carieră impresionantă de peste 65 de ani. Ea a jucat în câteva filme româneşti şi a publicat volume de versuri:„Dureri ascunse” și „Cu inima-n palme”. Printre filmele în care a jucat sunt: „Casă din vis” de Ioan Cărmăzan și „Sarea în bucate” de Radu Dumitru Penescu.
Interpreta de muzică populară a fost căsătorită cu jurnalistul Victor Micu. Artista a suferit enorm în momentul în care soțul său a încetat din viață, în anul 2003.
Sofia Vicoveanca s-a născut în localitatea Toporauți, regiunea Cernauți. Vestita cântăreaţă de muzică populară a avut o copilărie grea, marcată de ororile războiului. Sofia Vicoveanca își amintește: Copilăria nu mi-a fost veselă, dar nu am răbdat de foame pentru că, din te miri ce, mama reuşea să facă ceva. Am prins şi perioada de foamete. Ferească-ne Domnul de aşa ceva!
La vârsta de doi ani, împreună cu mama sa, Sofia Vicoveanca s-a refugiat în Vicovu de Sus, după ce tatăl ei a fost luat prizonier de sovietici, în urmă anexării Bucovinei de Nord de către Uniunea Sovietică.
A venit din prizonierat, eram școlariță. Nu știam dacă mai traiește. În sat, mamei I se spunea văduva și refugiata, povestește interpreta.
A absolvit Școala Populară de Arte din Suceava și a fost angajată, prin concurs, în anul 1959 ca solistă de muzică populară în Ansamblul de Cântece și Dansuri „Ciprian Porumbescu” din Suceava. Câțiva ani mai târziu, apare primul său disc.
Foto Facebook