Covorul roșu de la ediția din acest an a Golden Globes a fost, mai degrabă, o declarație de eleganță clasică decât o paradă de ținute șocante. Vedetele au ajuns rând pe rând la The Beverly Hilton, iar gala – prezentată de comediana Nikki Glaser – a pus accent pe rafinament, detalii atent lucrate și un aer de glamour vechi de Hollywood.
Potrivit Vogue, cel mai bine îmbrăcate vedete de la Golden Globes 2026 au fost cele care au îmbrățișat din plin spiritul sezonului de premii: culori puternice, siluete dramatice și, desigur, foarte multe diamante. Mai mult decât atât, multe dintre ținutele purtate au fost adevărate proiecte de durată, realizate în sute de ore – un omagiu adus modei „slow”, dar și muncii din spatele performanțelor actoricești celebrate în acea seară.
Un exemplu care a atras imediat atenția a fost apariția Selenei Gomez, nominalizată pentru Only Murders in the Building. Actrița a purtat o rochie neagră din catifea, tip bustieră, semnată Chanel, decorată cu peste 200 de flori realizate manual din pene, organza și mătase – o piesă care a necesitat nu mai puțin de 323 de ore de lucru.
La rândul ei, Amanda Seyfried a impresionat într-o rochie albă, fără bretele, creată de Versace, cu o capă dramatică, realizată în aproximativ 400 de ore.
Gallery
Vanity Fair observă însă că începutul covorului roșu a fost destul de cuminte, chiar ușor plictisitor. A fost nevoie de apariția Teyanei Taylor – câștigătoare a premiului pentru Cea mai bună actriță în rol secundar – pentru ca lucrurile să se anime cu adevărat. Ținuta ei Schiaparelli haute couture, semnată de Daniel Roseberry, a fost acel moment de „wow” care a schimbat ritmul serii.
Interesant este că, în ciuda abundenței de negru și alb, criticii de modă nu au văzut asta ca pe o lipsă de inspirație, ci ca pe un semn al vremurilor. .
Au existat, desigur, și accente de culoare care au spart monotonia: Tessa Thompson într-o rochie verde Balenciaga, Elle Fanning într-o apariție florală Gucci, dar și Pamela Anderson, care s-a stilizat singură într-o ținută albă Ferragamo. Look-ul ei relaxat, ușor „nefinisat”, a fost lăudat de editorii Vanity Fair pentru naturalețe și sinceritate.
Ariana Grande a mers pe o eleganță delicată, o continuare firească a imaginii ei recente, mai matură și mai cinematografică. Look-ul ei a fost unul calculat, fără dorința de a șoca, dar suficient de rafinat încât să o plaseze imediat în topurile de „best dressed”.
În contrast, Miley Cyrus a ales o tinuta Saint Laurent, cu umeri statement și ochelari de soare care au completat perfect atitudinea.