Invitată în podcastul lui Jorge, numerologul Corina Stratulat a vorbit despre cum ne va influența destinul anul 2026, care are vibrația cifrei 1.
În numerologie, fiecare an poartă o vibrație specială, iar vibrația anului 2026, simbolizată de cifra 1, aduce cu sine un nou început. Este un an care ne provoacă să ne asumăm curajul de a face schimbări, de a renunța la vechile obiceiuri și de a ne îndrepta spre un drum nou. În această perioadă, transformarea interioară devine esențială. Corina Stratulat ne îndeamnă să privim această perioadă nu doar ca pe o oportunitate de a crește, ci ca pe o invitație de a acționa, de a risca, de a ieși din zona de confort. Este un moment în care fiecare dintre noi va avea ocazia să-și pună întrebările esențiale: Cine sunt eu? Ce depinde de mine? Ce vreau cu adevărat să realizez în viață? Așadar, 2026 este despre a îndrăzni, a face pași mari în necunoscut, cu încredere în sine și în procesul de vindecare al sufletului.
„Mulți oameni uită de suflet, de ce mai important de fapt. Până la urmă, viața aceasta este o experiență a sufletului și, cu cât dăm mai mult timp vindecării, cu atât ne e mai bine. Cei care în 2025 au dat și timp și au investit în ei, ca să ajungă la mai multă vindecare, să renunțe la lucrurile vechi, nocive, acum în 2026 se bucură de mai multă liniște, de mai mult echilibru și cred că și de mai mulți bani, pentru că au mai multă claritate.
„Dacă vorbim de vibrația 1, făcând suma între 2+2+6=10 (deci 1), această vibrație ne spune că este un nou început, care înseamnă să avem curaj. Și acum întrebarea este: „Ai curaj, îndrăznești, îți asumi riscuri sau stai și aștepți să te salveze cineva, sau să apară cea mai bună ofertă, sau te miști și faci planuri, și te arunci în necunoscut. Cam asta depinde de noi în 2026. Efectiv să ne aruncăm în necunoscut , să riscăm, cu îndrăzneală, cu mult curaj. Unu este o vibrație masculină care ne duce în zona de acțiune. Eu văd multe ăla, eu îl cuceresc și unu mai înseamnă eu sunt. Deci, cine sunt eu? Ce fac eu? Ce depinde de mine?”
CITEȘTE ȘI:
Cifra destinului se calculează prin adunarea tuturor cifrelor din data de naştere şi se reduce la o singură cifră (excepţie numerele maestre - 11, 22, 33, 44). De exemplu, pentru o persoană născută pe data de 13.04.1976, calculul este 1+3+4+1+9+7+6=31, 3+1=4. Cifra destinului este 4. Explică numerologul Corina Stratulat.
Cifra destinului 1
„Pentru ei chiar este o șansă să înțeleagă care le este calea. În 2026, cei care sunt în confort cu vibrația 1 sunt cei care au această cifră, fie sunt născuți pe 1 , pe 10 sau poate au cifra destinului 1. Fiind o vibrație generală, toți trebuie să intrăm în această energie de acțiune, de „hai că pot”. Foarte multe persoane stau într-o relație de dependență, nu mai respiră, își pierd libertatea. Nu prea este ok. Mă pierd pe mine, ca individ, nu mai știu cine sunt. Am nevoie în 2026 să fac tot ce pot ca să-mi recapăt și independența. Chiar și într-o relație de cuplu, nu este nocivă. Din contra, când avem doi oameni puternici, echilibrați, avem și o relație frumoasă.
În 2026 vorbim de încă două vibrații importante, 6 și 8. Aceste vibrații ne spun că trebuie să învățăm responsabilitatea. În 2026, cei care fug de responsabilite or să cam sufere. Anul acesta vor fi testate multe cupluri.”
Află mai multe în materialul video:
CITEȘTE ȘI:
VEZI ȘI: