Marilu Dobrescu a decis că este momentul pentru o schimbare importantă și s-a lăsat pe mâna medicului estetician. Influencerița a apelat la o intervenție de mărire a bustului, însă imediat după operație a făcut o postare în mediul online în care a mărturisit că regretă decizia luată.
Gallery
Stabilită de aproximativ un an în Australia, Marilu a ales să se mute peste ocean la scurt timp după despărțirea de Iustin Petrescu. Recent, aceasta și-a cumpărat prima locuință în Sydney, semn că și-a lăsat în urmă viața din România și încearcă să își construiască un nou început pe un alt continent.
În acest context, creatoarea de conținut a decis să facă prima sa intervenție estetică, dorind să își rezolve unul dintre complexe. Înainte de operație, Marilu a publicat pe rețelele de socializare o fotografie din clinica unde urma să aibă loc intervenția, alături de un mesaj prin care își anunța urmăritorii că va lipsi o perioadă din online.
„Mă întorc în câteva zile. Mulțumesc enorm pentru toate sfaturile și experiențele împărtășite! O să încerc să răspund la cât mai multă lume când revin”, a scris influencerița pe Instagram.
La scurt timp după intervenția de mărire a bustului, Marilu Dobrescu a revenit cu o nouă postare, anunțând că operația a decurs bine, însă perioada de recuperare este mult mai dificilă decât se aștepta. Durerile intense și starea generală de disconfort au făcut-o să regrete, cel puțin temporar, decizia de a-și pune implanturi mamare.
Cu toate acestea, influencerița a recunoscut că, atunci când se privește în oglindă și vede rezultatul, parcă toate neplăcerile dispar.
„Toate bune cu operația. În weekend vine vlogul pe YouTube, cu tot procesul și zilele de recuperare. Am o recuperare super grea și dureroasă, dorm întruna din cauza medicamentelor, așa că abia aștept să vă povestesc cum a fost experiența pentru mine. Credeam că o să fie mult mai ușor.
Nu am fost un caz norocos. Momentan blestem această alegere, având în vedere că nu pot să mă ridic singură în picioare sau să fac orice fără să simt că se rupe ceva în mine și că urmează să leșin, dar când mă uit în oglindă la rezultat parcă merită. Abia aștept să vă arăt”, a povestit Marilu Dobrescu pe rețelele de socializare.
Sursă foto: Instagram