
Pe 26 ianuarie 2026, Neptun, planeta viselor, părășește zodia Pești pe care a traversat-o în ultimii 14 ani pentru a păși pe teritoriul de foc al Berbecului, care va schimba radical regulile.
Oamenii nu vor mai fi invitați să viseze, ci sunt împinși să acționeze și să își construiască propriile idealuri, fiind o perioadă în care imaginația se întâlnește cu voința, iar viziunile se transformă în acțiune.
Tranzitul lui Neptun în Berbec reprezintă o mutare astrală importantă. Neptun a mai fost în Berbec în urmă cu 165 de ani.
Neptun va tranzita semnul Berbec până în anul 2039 și va scoate la suprafață nevoia de a lupta pentru credințele personale. Se vor căuta modalități prin care să se manifeste viziunile interioare în realitatea fizică.
Ce aduce Neptun în Berbec pentru fiecare zodie:
Nativii Berbec traversează o perioadă în care simt nevoia să se transforme complet, de la felul în care se prezintă până la modul în care se raportează la lume. Nu mai vor să pară doar puternici, ci își doresc ca ceilalți să le recunoască și latura sensibilă sau visătoare. Chiar dacă uneori se simt confuzi și nu știu exact cine sunt, învață să aibă încredere în intuiția lor și să își arate adevărata față fără teama de judecata celorlalți.
Odată cu intrarea lui Neptun în Berbec, nativii Taur încep să aprecieze liniștea și momentele petrecute cu ei înșiși. Simt nevoia să lase în urmă vechile neliniști și să se vindece de rănile trecutului. Universul le poate trimite semne și mesaje care le indică drumul pe care să-l urmeze. Taurii realizează că adevărata fericire nu vine doar din ceea ce posedă, ci mai ales din liniștea și armonia pe care le găsesc în suflet.
Odată cu intrarea lui Neptun în Berbec, Gemenii își regândesc complet cercul de prieteni și caută oameni care împărtășesc aceleași idealuri și dorințe. Vor dori să facă parte din grupuri implicate în acte caritabile, proiecte umanitare sau inițiative care aduc schimbări pozitive. Deși unii prieteni vechi îi pot dezamăgi, Gemenii nu se opresc și continuă să se înconjoare de persoane care îi inspiră și le alimentează energia creativă.
Odată cu intrarea lui Neptun în Berbec, respectiv în casa carierei și aspirațiilor profesionale, nativii Rac sunt îndemnați să se implice în activități profesionale, care le susțin credințele și filosofia de viață. Imaginea lor în fața celorlalți va fi importantă și își doresc să fie văzuți ca niște persoane care se implică și ajută. Chiar dacă apar momente de nesiguranță sau confuzie legate de direcția profesională, Racii vor continua să meargă înainte, având încredere că implicarea în proiecte care le aduc sens și satisfacție personală va atrage, în timp, recunoașterea și succesul dorit.
Odată cu intrarea lui Neptun în Berbec, nativii Leu încep să regândească valorile, să vadă viața cu alți ochi și devin curioși să afle răspunsuri la întrebări legate de sensul vieții. Leii pot simți dorința să plece în călătorii lungi sau să învețe lucruri noi care să le deschidă mintea. Credința lor devine baza tuturor deciziilor pe care le iau. De asemenea, învață că viața este o școală unde în fiecare zi pot descoperi ceva nou care să-i ajute să evolueze.
Cu Neptun în Berbec, Fecioarele învață să fie mai deschise și să aibă încredere în persoanele apropiate, fără să mai încerce să controleze totul. Fecioarele vor trece prin schimbări mari la nivel emoțional și vor învăța să își arate slăbiciunile fără frică. Deși pot apărea mici încurcături legate de banii proveniți din alte surse decât salariile, vor descoperi că cea mai mare putere a lor este capacitatea de a trece peste orice provocare.
Pentru Balanțe, intrarea lui Neptun în Berbec aduce o intensificare a preocupărilor legate de relații. Iubirea și parteneriatele devin o prioritate, iar nativii își doresc conexiuni bazate pe empatie, sinceritate și înțelegere. Cei singuri pot fi atrași de persoane cu care simt o legătură specială, însă este important să evite idealizarea excesivă. Lecția acestei perioade este să îmbine visul cu realitatea și să construiască relații echilibrate și stabile.
Odată cu intrarea lui Neptun în Berbec, nativii Scorpion simt nevoia să își reorganizeze viața de zi cu zi, atât în plan profesional, cât și în ceea ce privește sănătatea. Își doresc un ritm de lucru mai echilibrat și un mediu în care să se simtă apreciați. Deși pot deveni mai sensibili la stres sau la atmosfera de la locul de muncă, vor învăța să își dozeze energia și să colaboreze mai armonios cu cei din jur.
Neptun în Berbec le trezește nativilor Săgetător inspirația și dorința de a reveni la pasiunile pe care le-au lăsat deoparte. Creativitatea se intensifică, iar iubirea devine o sursă de bucurie și entuziasm. Relația cu copiii se îmbunătățește, fiind ghidată mai mult de intuiție și înțelegere. În această perioadă, Săgetătorii învață să se bucure de micile plăceri ale vieții și să își pună în valoare talentele.
Odată cu intrarea lui Neptun în Berbec, nativii Capricorn simt nevoia să își transforme casa într-un spațiu de refugiu, în care să se simtă în siguranță și împăcați. Relațiile cu familia capătă o importanță aparte, iar dorința de a repara legături vechi sau de a se apropia de părinți și rude este tot mai puternică. Iertarea și înțelegerea devin esențiale, iar adevărata stabilitate a Capricornilor va veni din armonia pe care o construiesc în mediul familial.
Odată cu intrarea lui Neptun în Berbec, Vărsătorii își schimbă modul de comunicare, devenind mai inspirați și mai încrezători în mesajele pe care le transmit. Intuiția îi ajută să înțeleagă și să asimileze informații mai ușor, chiar dacă nu se bazează exclusiv pe logică. Pot exista momente de neatenție la detalii, însă discursul lor ajunge exact la oamenii potriviți, iar felul optimist în care privesc lucrurile îi ajută să vadă sensul pozitiv al oricărei experiențe.
Neptun în Berbec îi învață pe nativii Pești să își valorifice talentele, sensibilitatea și inspirația pentru a atrage resurse financiare. În această perioadă, își pot schimba perspectiva asupra banilor, înțelegând că valoarea reală nu stă doar în câștig, ci în felul în care banii îi ajută să își împlinească visurile. Deși este important să fie mai atenți la cheltuieli, vor apărea oportunități financiare care le permit să își crească siguranța materială.
Foto: Shutterstock