
Brooklyn Beckham și soția sa, Nicola Peltz, au fost surprinși pentru prima dată în public după ce fiul cel mare al familiei Beckham a lansat un atac dur la adresa părinților săi. Unde și în ce ipostaze i-au fotografiat paparazzi
Gallery
Brooklyn Beckham este, potrivit unor surse citate de The Sun, „foarte mulțumit” de reacțiile apărute în mediul online în urma declarațiilor sale și este mai hotărât ca niciodată să rupă definitiv legăturile cu familia. Prietenii susțin că atât el, cât și Nicola se simt ușurați după ce au făcut publice frustrările acumulate de-a lungul anilor.
„Sunt extrem de fericiți de cum au evoluat lucrurile. Au spus clar că nu regretă nimic și că simt că o mare povară a fost ridicată de pe umerii lor”, a declarat o sursă apropiată cuplului.
Mai mult, se pare că David și Victoria Beckham nu l-ar fi contactat deloc pe fiul lor după ce a publicat mesajele controversate pe Instagram.
În ultimele zile, Brooklyn (26 de ani) și Nicola (31 de ani) s-au retras într-o locație discretă din Malibu, la aproximativ 30 de kilometri de vila lor din Beverly Hills, evaluată la 12 milioane de lire sterline. Miercuri, însă, au ieșit la o plimbare pe plajă alături de câinele lor, Lamb, afișând o atitudine relaxată.
Cuplul a fost văzut plimbându-se la braț, semn că tensiunile recente nu par să-i fi afectat pe cei doi, ci dimpotrivă.
Foto: Instagram, Facebook