Maria Constantin a recunoscut motivul pentru care tot amână să fac un copil cu Robert Stoica, fiind o întrebare care i se pune destul de des. Artista a mărturisit că venirea pe lume a unui copil ar obliga-o să renunțe la cariera artistică pentru cel puțin djoi ani, fiind o decizie care ar avea un impact asupra mai multor persoane.
Gallery
Maria Constantin și Robert Stoica sunt împreună de aproximativ cinci ani și, de aproape trei, sunt soț și soție. Cei doi sunt întrebați adesea când vor face un copil, iar artista a decis să răspundă.
Maria Constantin nu exclude posibilitatea de a mai face un copil, dar recunoaște că trebuie să cântărească foarte bine această decizie. Pentru a-i putea acorda atenție copilului și pentru a fi lângă el în permanență în primii ani, ar însemna să renunțe la muzică cel puțin doi ani, iar, efectele fiind majore, trebuie să se asigure că ia cea mai bună decizie.
„În momentul în care te gândești la a mai face un copil, sunt foarte multe responsabilități. În primul rând, ar trebui să ies din industria muzicală pentru cel puțin doi ani de acum înainte (…) Clar ar trebui să-i acord foarte multă atenție copilului și știu cât de grea este perioada aceea”, a spus aceasta, în cadrul unei emisiuni televizate.
În urmă cu ceva timp, Maria Constantin a fost invitată în cadrul unui podcast, în care a vorbit inclusiv despre momentul în care a început relația ei cu Robert Stoica. Când au început să formeze un cuplu, artista era implicată într-o altă relație, dar aflase că fusese înșelată.
Prin urmare, a decis să se răzbune și a început și ea o relație cu Robert Stoica, bărbatul de care s-a îndrăgostit de când l-a văzut prima oară.
„Cred că a fost dragoste la prima vedere, dar a fost și o răzbunare. Pentru că în relația în care eram, aflasem că el s-a dus cu altcineva, nu era prima oară, dar nu mai contează, eram deja obișnuită. Nu mai e cu tragedie. Ce m-a deranjat cel mai tare e că dacă eu ți-am dat libertatea asta, așa a fost o libertate, am fost deschiși unul cu celălalt, recunosc această relație a fost construită mai mult la insistentele lui, el și-a dorit foarte tare această relație. Eu am vrut să mai copilăresc”, a spus solista de muzică de petrecere.
Sursa foto: Instagram