Emily Burghelea le-a făcut o surpriză de proporții celor care o urmăresc pe rețelele de socializare, făcând un gender reveal impresionant. A dat vestea cea mare alături de soțul ei și de cei trei copii pe care îi au împreună.
Gallery
Emily Burghelea a făcut un gender reveal impresionant, la patru luni de când și-a adus pe lume cel de-al treilea copil. Creatoarea de conținut va începe o nouă etapă în viața ei, iar fanii sunt în extaz.
Emily Burghelea are planuri mari pentru viitor, fiind inspirată chiar de evoluția prin care ea a trecut după naștere. Chiar dacă are trei copii, Emily Burghelea arată impecabil și a revenit la formele inițiale într-un timp record.
După ce a primit permisiunea de a face sport, aceasta a început să se filmeze în timp ce se antrena, le-a arătat fanilor și ce meniu are, iar întrebările au început să apară rând pe rând. Prin urmare, cu ajutorul soțului ei, a creat o aplicație de fitness, care le va ajuta pe cele care se înscriu să ajungă la rezultatele dorite, prin dietă și sport.
Deși a dat vestea cea mare și în urmă cu doar câteva zile, Emily Burghelea a vrut să facă totul ca la carte. Prin urmare, a organizat un gender reveal, cu artificii roz și baloane. „Este fetiță”, a scris Emily Burghelea în mediul online, fiind fericită de ceea ce poate face pentru fetele care o urmăresc.
„Mi-am dorit din toată inima să pot arăta mai departe acest drum, pentru că știu cât de scump poate fi accesul la informație, cât de complicate pot deveni dietele și cât de mult contează acel imbold înainte să începi.
Știu cât de important este mindsetul și știu câtă forță se ascunde în fiecare dintre noi, chiar și atunci când simțim că nu mai putem. Suntem puternice, suntem frumoase și avem nevoie unele de altele, de un plan, de motivație și de susținere reală”.
Emily Burghelea s-a confruntat cu depresia postnatală și după ce a născut pentru a treia oară. În ciuda faptului că știa la ce trebuie să se aștepte, deoarece același lucru s-a întâmplat și după primele două sarcini, situația a fost mult mai intensă.
Prin urmare, soțul ei a decis să apeleze la ajutor de specialitate și a internat-o, timp de o lună, la o clinică din China, unde a beneficiat de ajutor și tratamente, reușind dă scape de stările negative care o copleșiseră.
Sursa foto: Instagram