Despre muzică, tehnologie și emoție: Cornel Ilie (VUNK) spune povestea show-ului „Suflet digital” din 4 martie, de la Sala Palatului

Lorena Martin

Publicat 24. 2. 2026

Copiază legătură Distribuiți pe Facebook Distribuie pe Whatsapp Distribuie pe Telegram Distribuie pe Twitter

Adaugă PRO TV ca sursă preferată în Google

Pe 4 martie, VUNK revine la Sala Palatului cu „Suflet digital”, un spectacol construit ca o reflecție asupra felului în care trăim între emoție și tehnologie. Am stat de vorbă cu Cornel Ilie despre ideea din spatele acestui concept, despre nevoia de povești și autenticitate într-o lume a vitezei și despre cum reușește trupa să rămână relevantă după 31 de ani. Interviul dezvăluie nu doar culisele unui show complex, ci și o perspectivă sinceră asupra relației dintre muzică, public și prezentul în care trăim.

​Pe 4 martie urmează să susțineți la Sala Palatului concertul „Suflet digital”. Cum ai descrie experiența acestui concert pentru public și pentru voi ca trupă? Ce elemente îl diferențiază de un concert VUNK obișnuit?

Pentru noi, ca trupă, este un pas curajos. E mai multă responsabilitate, pentru că nu ne bazăm doar pe forța cântecelor, ci pe întregul univers creat în jurul lor: scenografie, intervenții speciale, mesaje care se leagă între ele. Diferența față de un concert obișnuit VUNK este tocmai această dimensiune conceptuală de care nu avem parte la fiecare concert. Este o experiență care are un fir narativ clar. Ne-am dorit să construim o seară care să aibă coerență, tensiune, momente de introspecție și momente de energie pură. Publicul nu vine doar să asculte muzică, ci să intre într-o poveste care începe din primul minut și se încheie abia când luminile se aprind. Pe de altă parte, publicul nostru s-a obișnuit deja cu show-urile VUNK mari, fie că au fost la Sala Polivalentă sau Sala Palatului, știu că trebuie să se aștepte la surprize negândite.

De ce ați ales să plasați spectacolul în 2088? Ce simbolizează această alegere și cum se leagă de mesajul despre umanitate și tehnologie?

2088 este un pretext creativ. Ne-am imaginat cum ar arăta lumea peste câteva decenii și cum ne-am privi, din acel viitor, pe noi cei de acum. Când te proiectezi în viitor, începi să vezi mai limpede ce e esențial și ce e superficial. Alegerea acestui an simbolizează distanța necesară pentru a înțelege prezentul. Trăim într-o perioadă în care tehnologia evoluează accelerat și, uneori, pare că ne conduce ea pe noi. Spectacolul nu este despre a ne teme de viitor, ci despre a-l privi cu luciditate. În 2088, probabil că instrumentele vor fi altele, dar întrebarea rămâne aceeași: ce păstrăm din noi? Ce rămâne dincolo de tehnologie? Ce contează cu adevărat?

Care a fost cea mai mare provocare în realizarea unui concert atât de complex, cu scenografie, poveste și implicarea comunității?

Cea mai mare provocare a fost să păstrăm echilibrul între formă și conținut. Când construiești un show amplu, există riscul ca partea vizuală sau tehnică să acopere mesajul. Pentru noi, prioritatea a fost să nu pierdem emoția. În plus, implicarea comunității aduce o responsabilitate reală. Nu e doar un concept frumos, ci presupune dialog, colaborare, asumare. A trebuit să integrăm oameni și idei diferite într-un spectacol coerent. Este un proces intens, dar și foarte viu.

Ați lansat recent și un nou album, cu același nume, „Suflet digital”. Ce înseamnă acest album pentru tine și pentru trupa VUNK în acest moment al carierei? Cum reflectă prezentul vostru artistic și lumea în care trăim?

Pentru mine, acest album este o fotografie sinceră a momentului în care ne aflăm. Nu mai avem impulsul de a demonstra ceva, ci dorința de a spune lucruri care contează. Albumul reflectă un prezent în care trăim simultan două realități: una intimă și una colectivă. Ne iubim, ne despărțim, ne căutăm locul, dar în același timp suntem parte dintr-o lume care se schimbă rapid. Albumul surprinde această dublă perspectivă, cu maturitate și cu energie pozitivă.

Anul acesta se împlinesc 31 de ani de VUNK. Cum ați reușit să mențineți continuitatea și relevanța într-o industrie care se schimbă constant? Ce a rămas neschimbat după toate aceste decenii?

Cred că am învățat să ne adaptăm fără să alergăm după fiecare trend. Ce a rămas neschimbat este felul în care scriem: pornind dintr-o emoție reală. Atâta timp cât punctul de plecare este sincer, forma poate evolua fără să-ți pierzi identitatea. În plus, căutăm în continuare bucurie în ceea ce facem, asta contează cel mai mult.

Crezi că ritmul rapid și playlisturile influențează felul în care oamenii relaționează cu muzica? Ce se pierde și ce se câștigă?

Cu siguranță ritmul influențează relația cu muzica. Câștigăm acces și diversitate. Poți descoperi un artist nou în câteva secunde, de exemplu. În același timp, pierdem poate răbdarea de a asculta un album cap-coadă, de a înțelege povestea lui. Ritmul rapid ne obișnuiește cu consumul fragmentat. Muzica devine fundal, nu experiență. Dar cred că oamenii au încă nevoie de profunzime. De aceea, concertele rămân atât de importante: acolo muzica redevine trăire, nu doar sunet.

De ce consideri că poveștile sunt atât de importante în muzică și artă, mai ales într-o lume fragmentată?

Pentru că poveștile ne ajută să ne înțelegem. Într-o lume în care informația vine în fragmente scurte, arta are rolul de a lega bucățile între ele. Un cântec bun nu este doar o melodie, este o experiență în care te regăsești. Poveștile creează punți. Îți dau sentimentul că nu ești singur în ce trăiești. Iar asta, într-o perioadă atât de fragmentată, este esențial.

Cum influențează social media relația dintre artist și public? Crezi că apropie oamenii sau creează doar iluzia de apropiere?

Depinde cum este folosită. Poate apropia, pentru că îți oferă acces direct la artist, fără intermediar. În trecut, relația era mediată aproape exclusiv de radio, televiziune sau presă. În același timp, poate crea o relație superficială, bazată doar pe aparențe. Poți vedea fragmente din viața unui artist și să ai senzația că îl cunoști foarte bine, dar, de fapt, interacțiunea rămâne limitată la un ecran. Algoritmii favorizează conținutul scurt, spectaculos, uneori superficial, iar presiunea de a fi permanent prezent poate dilua profunzimea. Eu cred că social media este un instrument. Adevărata conexiune se întâmplă în spațiul real, la concerte, în priviri, în reacții. Online-ul poate întreține și susține relația, o poate face mai constantă. Însă nu poate înlocui momentul în care sute sau mii de oameni cântă împreună aceeași piesă. Diferența dintre o notificare și energia dintr-o sală este uriașă.

Cum reușești să păstrezi emoția și autenticitatea în muzică, chiar și când tehnologia și AI-ul devin tot mai prezente în procesul creativ?

Tehnologia și AI-ul sunt, fără îndoială, instrumente puternice. Îți pot oferi rapid variante, texturi sonore, idei de producție la care poate nu te-ai fi gândit inițial. Pot accelera procesul și pot deschide zone creative noi. Dar ele nu pot genera, în mod autentic, motivul pentru care scrii o piesă. Pentru mine, emoția începe înainte de studio. Începe într-o experiență trăită, într-o conversație, într-o pierdere, într-o bucurie sau într-o întrebare care nu-mi dă pace. Când intru să scriu, nu caut un sunet, ci caut un adevăr. Tehnologia vine după, ca să îmbrace acel adevăr într-o formă cât mai clară și mai puternică. AI-ul poate simula stiluri, poate combina influențe, poate propune structuri eficiente. Dar vulnerabilitatea nu poate fi simulată. Nu poți programa un algoritm să fi trecut prin îndoială, prin atașament, prin regret sau prin speranță. Acolo este diferența. Cred că autenticitatea nu depinde de cât de sofisticate sunt uneltele, ci de cât de sincer ești dispus să fii. Dacă folosești tehnologia ca sprijin și nu ca substitut al trăirii, muzica rămâne vie. Problema apare doar atunci când procesul devine pur tehnic și pierzi legătura cu motivul pentru care ai început să cânți.