
În fiecare an, la data de 27 februarie, credincioșii îi cinstesc pe doi mari nevoitori ai dreptei credințe, pomeniți atât în tradiția ortodoxă, cât și în cea greco-catolică.
Este vorba despre Sfântul Procopie Decapolitul și Sfântul Talaleu, considerați făcători de minuni și sprijin grabnic pentru cei aflați în încercări.
Ortodoxe: Sfântul Procopie Decapolitul; Sfântul Talaleu
Greco-catolice: Sf. cuv. Procopie Decapolitul
Romano-catolice: Sfântul Gabriel al Maicii Îndurerate, călugăr
Această zi liturgică aduce în atenție modele de statornicie în credință și curaj în fața prigoanei.
Sfântul Procopie s-a născut în ținutul Decapolei, în apropierea Mării Galileii. Din tinerețe a ales viața monahală, dedicându-se nevoinței și rugăciunii. A trăit într-o perioadă marcată de frământări teologice, în special de lupta împotriva sfintelor icoane declanșată în vremea împăratului Leon al III-lea Isaurul.
Pentru că a apărat cinstirea icoanelor și dreapta învățătură a Bisericii, a fost întemnițat și supus chinurilor. După încetarea persecuțiilor și restabilirea cultului icoanelor, s-a retras din nou la viața pustnicească, continuându-și nevoința până la adânci bătrâneți. A trecut la Domnul în secolul al IX-lea, lăsând în urmă pildă de fermitate doctrinară și viață ascetică autentică.
Sfântul este invocat mai ales pentru limpezirea gândurilor și pentru ajutor în momentele în care credinciosul trebuie să ia hotărâri importante.
În aceeași zi este pomenit și Sfântul Talaleu, martir al primelor veacuri creștine. Prin jertfa și statornicia sa în credință, el a devenit simbol al fidelității față de Hristos, chiar și în fața suferinței. Tradiția îl așază între cei care au preferat moartea în locul lepădării de credință.
Credincioșii care se confruntă cu îndoieli, confuzie sau decizii dificile pot rosti cu încredere această rugăciune către Sfântul Procopie:
„Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor şi cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare; şi te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Procopie, părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.
Luminându-te cu Lumina şi cu Strălucirea cea peste fire a lui Hristos, ai nimicit năvălirile patimilor prin cumpătare, strigând cântare de biruinţă Atotţiitorului.
Cu Dumnezeiască StrălucireaTa, Bunule, sufletele celor ce aleargă la tine cu dragoste, luminează-le; ca să Te vadă, Cuvinte al lui Dumnezeu, pe Tine, Adevăratul Dumnezeu, Cel Ce chemi pe toţi la Tine din negura greşelilor.
Luminat fiind acum de Cele Trei Raze care ies în chip nespus dintr-O Singură Dumnezeire, te-ai învrednicit de sfârşitul cel preafericit şi de Bucuria Cea Plină de Desfătare, veselindu-te împreună cu Oştile cele mai presus de lume, Preacuvioase Părinte Procopie.
Arătatu-te-ai plin de Strălucirea Harului, părinte şi către Lumina Cea Neapusă ai mers, lepădând toată pofta cea trupească. Pentru aceasta te cinstim, insuflate de Dumnezeu, Sfinte Părinte Procopie. Amin!”