• PRO TV
  • Antrenor român prins în Qatar de războiul din Orientul Mijlociu. Ce le-au cerut autoritățile oamenilor: „Soția trebuia să plece”

Antrenor român prins în Qatar de războiul din Orientul Mijlociu. Ce le-au cerut autoritățile oamenilor: „Soția trebuia să plece”

Antrenor român prins în Qatar de războiul din Orientul Mijlociu. Ce le-au cerut autoritățile oamenilor: „Soția trebuia să plece”

Orientul Mijlociu se află în această perioadă în stare de război, după ce Israel și SUA au atacat Iranul, iar autoritățile de la Teheran au ripostat și ele și au lansat drone și rachete către zonele în care Statele Unite are baze militare.

Aflat în Qatar, antrenorul român Ovidiu Stângă a precizat că a auzit și el că au fost lansate rachete dinspre Iran spre țara în care el lucrează, însă niciuna dintre acestea nu a atins solul. Mai mult decât atât, autoritățile le-au cerut cetățenilor să nu iasă din case.

„Ni s-a transmis pe grupul intern de WhatsApp că antrenamentele sunt blocate. Știam, ne așteptam, mai ales că și aeroporturile sunt închise. Nu vine, nu pleacă nimeni. Soția trebuia să plece duminică acasă, în Olanda. Ni s-a spus să evităm ieșirile pe stradă. Eu am avut ceva de rezolvat, am ieșit, «mișcarea» este normală, ca de zi de weekend. Este și Ramadan, de-abia după asfințit începe să fie mai mare agitația.

Am înțeles că au fost interceptări de rachete în aer pe teritoriul Qatarului. Probabil, iranienii au trimis ceva rachete spre baza NATO care este la marginea Capitalei, nu știu eu exact unde este localizată. Panică nu este! Se circulă normal oarecum, dar e o stare de disconfort. Solul n-a fost atins de nicio rachetă. Poți să ieși, dar s-a spus să nu riscăm”, a spus Ovidiu Stângă pentru Gazeta Sporturilor.

Gallery

​Antrenorul român a precizat și că în Qatar locuiesc foarte mulți iranieni și că țara este una sigură.

„Nici soția, nici fiul meu nu sunt panicați. Eu am moralul ridicat. Eu cred că trăim într-o țară foarte sigură, Qatar, o țară care este greu de atins de vreo bombă. Este o stare foarte sigură. Acum sperăm să nu se joace oamenii puternici la «butoane» (n.r. - cu bombe nucleare). Cei din Qatar sunt bine pregătiți, dacă e, le distrug în aer imediat!

Sunt și mulți iranieni în Qatar, la a doua sau a treia generație, integrați bine, văzuți bine! Am copii din Iran la Academie, colegi din Iran, nu există nicio răutate între noi, e ceva normal. Sperăm, logic, să fie liniște cât mai repede. Ce putem face?”, a încheiat Ovidiu Stângă.

foto: Getty Images

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni