Dorian Popa a plecat în vacanță, în Japonia, dar lucrurile au luat o întorsătură neplăcută și a fost la doar un pas de moarte. Acesta a postat câteva imagini pe contul său de Instagram, urmând să povestească totul pe canalul său de YouTube.
Gallery
După ce și-a revenit cât de cât din șoc, Dorian Popa a povestit, pe scurt, ce s-a întâmplat în Japonia.
Dorian Popa și SINK se află în Japonia, pentru câteva zile, dar vacanța s-a transformat, rapid, într-un moment de groază. În toiul nopții, o locuință a explodat, iar zgomotul a fost atât de puternic, încât cei doi s-au trezit din somn.
Mai mult decât atât, explozia s-a produs la doar câțiva zeci de metri de ei, iar întregul incident se putea termina tragic pentru cei doi influenceri. Strada pe care se aflau a fost imediat acoperită de un fum negru, iar pompierii au ajuns imediat la fața locului și au reușit să stingă incendiul.
„Băi, i-a explodat unuia casa, lângă capul meu. Am crezut că sunt în iad deodată. Este horror. A fost la 30 de centimetri de capul nostru. Nu-mi aduc aminte decât bomba și cum s-a făcut roșu deodată”, a povestit SNIK.
„Era să murim, în Japonia. Acolo este casa noastră. Gata, l-au stins (n.r. focul). Uite ce iese! Ca să înțelegeți...uite cum arată sticla”, a spus și Dorian Popa.
La finalul lunii februarie, Dorian Popa și-a primit sentința, după mai bine de doi ani de când a fost prins la volan sub influența substanțelor interzise. Inițial, acesta a fost condamnat la închisoare cu amânare, dar judecătorii au cerut o pedeapsă mai aspră.
După rejudecarea dosarului și mai multe amânări, Dorian Popa și-a aflat sentința. Vlogger-ul a fost condamnat la opt luni de închisoare cu suspendare, iar decizia este definitivă.
La scurt timp după pronunțarea sentinței, Dorian Popa a declarat, pentru Știrile Pro TV, că își asumă vina și îi mulțumește lui Dumnezeu pentru faptul că își poate îndrepta greșeala.
„Am greșit. Plătesc. Este normal tot ceea ce se întâmplă. Pedeapsa mea vine de la Dumnezeu, comunicată prin instanță. Toți cei ce greșim trebuie să plătim. Mulțumesc Lui că am șansa la îndreptare. Toți cei care aud să ia aminte și să nu repete greșeala mea”, a declarat influencer-ul.
Sursa foto: Instagram