Gabriela Cristea a fost invitată la podcastul Ioanei Ginghină, unde a vorbit despre viața după un divorț, despre o carieră construită cu ambiție, dar și cum s-a adunat după momente grele.
Gallery
Printre curiozitățile moderatoarei s-a numărat și una legată de perioada în care Gabriela Cristea s-a angajat la postul de televiziune PRO TV. Pe atunci avea 20 de ani.
„Îmi aduc aminte că m-am angajat la PRO TV. Au trecut 30 de ani. Aveam 1000 de dolari (nr. salariu) Nu m-a întrebat cât vrei. Mi-a zis: atâta îți dau. Eu nici nu visam vreodată la banii ăștia. Am semnat acolo, am făcut actele, dar oricum nu credeam că iau atâția bani. Și când am văzut eu câți bani mi-au dat, am făcut cinste tuturor prietenilor, pentru că 1000 de dolari în '94- '95 era o avere.”
Gabriela Cristea recunoaște că a ratat o oportunitate importantă din cauza lipsei de educație financiară. Își amintește cum, în timpul unei discuții cu analistul economic Soviani, nu i-a ascultat sfatul de a cumpăra terenuri în Floreasca, unde prețul era de doar 14 dolari pe metru pătrat. „Dă-mi salariul tău pe o lună, să-ți cumpăr eu niște terenuri,” îi spusese Soviani. Gabriela, însă, nu a fost interesată de acea oportunitate, fiind concentrată mai mult pe achiziționarea de haine. Aceasta își exprimă regretul că nu a știut să facă investiții la momentul oportun:
„Mi-a zis Soviani atunci: Dă-mi salariul tău pe o lună, să-ți cumpăr eu niște terenuri. Iar eu i-am răspuns: Pleacă, mă, de aici! Tu nu vezi că e o dărăpănătură? Nu vreau eu așa ceva, eu am de cumpărat bluzițe, rochițe.”
În urmă cu trei decenii, Gabriela Cristea (51 de ani) a prezentat rubrica Meteo la PRO TV.
CITEȘTE ȘI: