Trupa VUNK a transformat Sala Palatului într-un univers al emoțiilor prin spectacolul „Suflet Digital”, un concert care a depășit granițele unui show muzical clasic și s-a transformat într-o experiență artistică memorabilă pentru miile de spectatori prezenți.
Într-o producție spectaculoasă, plină de energie, lumină și momente surpriză, VUNK a spus o poveste despre oamenii care, chiar și într-o lume dominată de ecrane și tehnologie, continuă să simtă profund. Tema centrală a serii, emoția care bate orice tehnologie, a fost firul roșu care a legat fiecare moment al spectacolului.
O parte din energia evenimentului se poate vedea aici:
View this post on Instagram
În cadrul concertului de la Sala Palatului, trupa a marcat și lansarea noului album „Suflet digital”, un material care reflectă direcția artistică actuală a formației și explorează relația dintre lumea digitală și autenticitatea trăirilor umane.
Spectacolul a fost completat de apariția unor invitate speciale care au urcat pe scenă alături de VUNK, printre care Sore, Anastasia și Eligarf. Un moment aparte a fost oferit și de actrițele principale din musicalul „Invizibilii”, care au adus pe scenă un plus de emoție și expresivitate artistică.
Turneul „Suflet Digital” continuă în perioada următoare în mai multe orașe din țară, printre care Brașov, Sibiu, Cluj-Napoca, Constanța și Pitești. Cei care vor să fie parte din această experiență, pot găsi mai multe informații și bilete aici.
De peste 30 de ani pe scena muzicală din România, VUNK este trupa inovației în rock-ul românesc. De-a lungul carierei, formația a semnat numeroase premiere: primul videoclip 3D, primul concert multimedia, un afiș realizat exclusiv din GIF-uri și primul videoclip filmat live pe Facebook.
Single-uri precum „Pleacă” (Hit Gold), „Vino, du-te” (feat. Lidia Buble), „Vreau o țară ca afară” (hit popular devenit slogan național), „Așa și” sau „Numai la doi” au dominat topurile radio timp de săptămâni, consolidând statutul trupei ca reper al muzicii românești.
În 2018, VUNK a devenit protagonista primului documentar al unui artist român, „Jur să spun adevărul”, iar prin tehnologie, show-uri spectaculoase și cântece cu mesaj profund, trupa continuă să își îndeplinească viziunea de a conecta oamenii, de a le aduce bucurie, încredere și speranță.
După concertul lor simfonic de la Sala Palatului din 2025, unde au interpretat pentru prima dată live piese orchestrale, VUNK a lansat „Se aude până la tine?”, un omagiu emoționant dedicat toboșarului Nicu Sârghea.
Mai mult decât atât, 2025 a venit cu piese noi precum „Te aștept”, „Aleluia, mi-e bine!”, „2 vulcani”, colaborarea cu Anastasia, „Parfum de îmbrățișare’’, și piesa ,,Scrisoare”.
CITEȘTE ȘI: