• PRO TV
  • Nepotism sau talent? Are 18 ani și și-a depășit mama în frumusețe: fiica Millei Jovovich, următorul superstar de la Hollywood. Ce alte vedete au fost “împinse” în față de părinții lor celebri

Nepotism sau talent? Are 18 ani și și-a depășit mama în frumusețe: fiica Millei Jovovich, următorul superstar de la Hollywood. Ce alte vedete au fost “împinse” în față de părinții lor celebri

Nepotism sau talent? Are 18 ani și și-a depășit mama în frumusețe: fiica Millei Jovovich, următorul superstar de la Hollywood. Ce alte vedete au fost “împinse” în față de părinții lor celebri

La doar 18 ani, Ever Anderson are deja un CV care ar face invidioase multe actrițe și modele cu ani buni de experiență. Fiica actriței Milla Jovovich și a regizorului Paul W. S. Anderson a crescut practic pe platourile de filmare. Prima apariție pe marele ecran a avut-o încă din 2016, în Resident Evil: The Final Chapter, unde a interpretat chiar versiunea tânără a personajului jucat de mama ei.

De atunci, cariera ei a prins rapid viteză. A jucat rolul principal în „Peter Pan & Wendy”, iar acum face pași tot mai mari spre statutul de actriță principală la Hollywood. Următorul proiect este thrillerul de acțiune „Father Joe”, unde va juca alături de Al Pacino și Kiefer Sutherland, într-o poveste plasată în Manhattanul anilor ’90.

Gallery

Pe Instagram, tânăra nu și-a ascuns entuziasmul: este „incredibil de onorată” să lucreze cu legendarul Pacino.

În paralel, Ever își construiește și o carieră în modă. A fost imagine pentru Chloé, Miu Miu și parfumul Daisy de la Marc Jacobs, iar recent a defilat pe podium la prezentarea Dior Ready-to-Wear primăvară-vară 2026.

Mama ei nu își ascunde mândria. Într-un mesaj emoționant publicat de ziua fiicei sale, Milla Jovovich a descris-o drept „inteligentă, talentată, incredibil de creativă și frumoasă”.

„Nu mi-aș fi imaginat niciodată că vei deveni această forță a naturii. Muncești enorm, citești mult, scrii foarte bine și îți perfecționezi constant talentul de actriță”, a scris actrița.

Podiumurile pline de „copiii vedetelor”

Ever Anderson nu este însă singura care a beneficiat de un start privilegiat în industrie. În ultimii ani, casele de modă par tot mai fascinante de numele celebre.

Lila Moss

Fiica supermodelului Kate Moss și a editorului Jefferson Hack a intrat în modă aproape inevitabil.

La 23 de ani, Lila Moss a defilat deja pentru nume uriașe precum Fendi, Miu Miu și Yves Saint Laurent și a apărut în campanii pentru Marc Jacobs Beauty și Pepe Jeans.

Cu toate acestea, cariera ei nu a fost lipsită de critici. Mulți utilizatori de pe rețelele sociale spun că succesul ei se datorează mai ales numelui celebru.

Gallery

Modelul susține însă că mama ei nu i-a predat „secretele podiumului”.

„Nu știu dacă mama se aștepta să intru în modă. Sunt destul de timidă, ca ea. M-a susținut, dar nu m-a învățat cum să merg pe podium. Mi-a spus doar: trebuie să simți asta”, a povestit Lila pentru British Vogue.

Leni Klum

Un alt nume intens discutat este Leni Klum, fiica supermodelului Heidi Klum.

Debutul ei a fost spectaculos: la 16 ani a apărut pe coperta Vogue Germany alături de mama sa. De atunci, a lucrat cu branduri precum Dior Beauty, Michael Kors și Karl Lagerfeld și a apărut în reviste precum Elle sau InStyle.

La momentul debutului, Heidi Klum scria cu mândrie:

„Sunt atât de mândră de tine. Nu pentru că ai ales acest drum, ci pentru că știu că orice ai face ar fi alegerea ta.”

Gallery

Sunday Rose

Cel mai recent exemplu este Sunday Rose, fiica actriței Nicole Kidman și a cântărețului Keith Urban.

La doar 17 ani, adolescenta a defilat deja la Paris Fashion Week pentru Miu Miu și a apărut în campanii importante, inclusiv pentru ceasurile Omega.

Totuși, apariția ei recentă pe podiumul Calvin Klein a declanșat un val de comentarii online, unii utilizatori criticând mersul pe podium și sugerând că succesul ei se datorează exclusiv numelui celebru.

De ce industria modei iubește „nepo babies”

Realitatea este că fenomenul nepo baby nu dă semne că ar dispărea. Din contră, pentru branduri, copiii vedetelor sunt o strategie perfectă de marketing.

Au deja vizibilitate uriașă, milioane de urmăritori pe rețelele sociale și un nume care atrage instant atenția presei.

Totuși, diferența dintre succesul de moment și o carieră reală se face în timp.

Iar în cazul lui Ever Anderson, mulți cred că talentul ar putea cântări mai mult decât numele celebru. Dacă va confirma în filmele viitoare, fiica Millei Jovovich ar putea deveni una dintre puținele „nepo babies” care își depășesc părinții – nu doar în frumusețe, ci și în carieră.

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni