• PRO TV
  • Horoscop financiar săptămâna 9-15 martie 2026. Berbecii beneficiază de oportunități excelente, iar Vărsătorii primesc vești importante

Horoscop financiar săptămâna 9-15 martie 2026. Berbecii beneficiază de oportunități excelente, iar Vărsătorii primesc vești importante

Horoscop financiar săptămâna 9-15 martie 2026. Berbecii beneficiază de oportunități excelente, iar Vărsătorii primesc vești importante

Săptămâna 9 - 15 martie 2026 se conturează a fi o perioadă cu un impact semnificativ asupra sectorului financiar pentru toate semnele zodiacale, contextul astral fiind dominat de aspecte care favorizează reorganizarea bugetelor și negocierilor.

Încă de la începutul săptămânii, conextul astral facilitează o gândire clară, orientată spre profit, aducând vești bune legate de contracte, măriri de salariu sau oportunități de a monetiza anumite cunoștințe.

Ziua de marți se remarcă printr-un aspect de susținere între Venus și Pluton, un aspect excelent pentru a atrage fonduri, consolida asocieri sau pentru investiții cu efecte pe termen lung.

Evenimentul astrologic important al săptămânii are loc miercuri, 11 martie, când Jupiter revine la mișcarea directă, deblocând acele proiecte profesionale sau colaborări care au stagnat în ultima perioadă.

Deși ziua de joi poate aduce o reevaluare a bugetului sau limitări temporare din cauza unor tensiuni astrale, finalul de săptămână impune decizii radicale. Astfel, întâlnirea dintre Lună și Pluton declanșează transformări profunde în modul de administrare a veniturilor, forțând renunțarea la tiparele financiare neproductive.

Cum influențează aceste tranzite astrale fiecare zodie în parte

Berbec/ Ascendent în Berbec

Nativii Berbec beneficiază de oportunități excelente pentru a-și suplimenta veniturile prin intermediul unor colaborări noi. La începutul săptămânii, conexiunile pe care le activează în cercul lor profesional le deschid uși către proiecte profitabile. Odată cu revenirea lui Jupiter la mersul direct, planurile financiare legate de o tranzacție imobiliară sau de o investiție în locuință se deblochează. Deși joi pot resimți o presiune legată de costurile unor responsabilități, deciziile rapide pe care le iau vineri le vor asigura stabilitatea bugetului.

Taur/ Ascendent în Taur

Pentru nativii Taur, succesul financiar de săptămâna aceasta este strâns legat de consolidarea statutului profesional. O abordare discretă, dar strategică la locul de muncă le va aduce beneficii materiale sigure pe termen lung. La mijlocul săptămânii, reluarea mersului direct al lui Jupiter repune pe tapet negocieri, contracte sau finanțări care au fost amînate. De asemenea, este recomandată o atenție sporită joi, când pot apărea mici blocaje sau ezitări în privința fondurilor destinate unor planuri de viitor, fiind necesară o reașezare a priorităților financiare.

Gemeni/ Ascendent în Gemeni

Gemenii au șanse reale de a-și crește câștigurile încă din primele zile ale săptămânii, grație unor decizii profesionale inspirate. Aspectele armonioase le favorizează alianțele și discuțiile cu superiorii sau cu potențiali angajatori. Miercuri, situațiile financiare care stagnau primesc undă verde odată cu revenirea lui Jupiter, marele benefic, la mișcarea directă prin casa banilor. Cu toate acestea, este necesar să fie vigilenți joi în privința investițiilor sau banilor/bunurilor deținute la comun, pentru a evita eventuale nemulțumiri legate de gestionarea acestora într-un parteneriat.

Rac/ Ascendent în Rac

Nativii Rac se bucură de un context astral favorabil atragerii de fonduri și sprijinului material. La începutul săptămânii, farmecul îi ajută să obțină finanțarea necesară pentru un proiect profesional important. Revenirea lui Jupiter la mișcarea directă prin zodia lor, din 11 martie, le redă încrederea și deblochează inițiativele care le pot aduce profit. Sfârșitul săptămânii se anunță intens, impunându-le decizii radicale, privind bugetul comun, creditele bancare sau modul în care împart resursele cu partenerul.

Leu/ Ascendent în Leu

Pentru nativii Leu, săptămâna aduce soluții practice și discrete legate de o datorie, un credit sau un buget administrat alături de altcineva. Un aspect armonios îi ajută să consolideze o colaborare profesională care promite câștiguri constante. Odată ce Jupiter își reia mișcarea directă, pe 11 martie, ezitările financiare se risipesc, lăsând loc acțiunii. Chiar dacă la mijlocul săptămânii sarcinile de la serviciu le pot încurca programul, o organizare riguroasă le va proteja veniturile și le va asigura eficiența.

Fecioară/ Ascendent în Fecioară

Nativii Fecioară sunt avantajați în zona resurselor obținute prin muncă proprie și prin eficientizarea sarcinilor zilnice. Efortul lor constant nu trece neobservat și le poate aduce avantaje financiare sau bonusuri din partea superiorilor. Mijlocul săptămânii, odată cu revenirea lui Jupiter la mișcarea directă, din 11 martie, deblochează planurile profesionale pe termen lung, oferindu-le nativilor o perspectivă clară asupra câștigurilor viitoare. Joi, este necesar să fie prudenți cu bugetul alocat activităților de relaxare sau distracției, să evite achizițiile care nu reprezintă o necesitate imediată.

Balanță/ Ascendent în Balanță

Nativii Balanță au progrese la locul de muncă, recunoașterea profesională atrăgând după sine și o stabilizare a finanțelor. Miercuri, odată cu revenirea lui Jupiter la mișcarea directă, oportunitățile de avansare în carieră se deblochează, promițând o îmbunătățire a sferei financiare. Pentru a menține echilibrul material pe parcursul întregii săptămâni, nativii trebuie să se asigure că gestionează chibzuit cheltuielile zilnice și treburile casnice, evitând să depășească bugetul alocat nevoilor curente.

Scorpion/ Ascendent în Scorpion

Pentru nativii Scorpion, săptămâna vine cu deblocări financiare legate de educație, demersuri birocratice sau investiții într-o deplasare importantă. Contextul astral îi susține să ia decizii practice care aduc stabilitate materială în mediul familial. Deși joi pot întâmpina amânări sau blocaje în negocierile de la birou, ei reușesc să redreseze situația rapid. Duminică, contextul astral anunță decizii financiare majore, care pot implica achiziții, vânzări sau reorganizări legate de o proprietate imobiliară.

Săgetător/ Ascendent în Săgetător

Nativii Săgetător obțin încă de luni o rezolvare financiară favorabilă legată de casă sau de administrarea bunurilor de familie. Miercuri este o zi excelentă, deoarece un credit bancar sau o plată care întârzia se pune, în sfârșit, în mișcare odată cu revenirea lui Jupiter, guvernatorul lor, la mișcarea directă. Joi este necesară o prudență sporită, deoarece pot apărea plăți neprevăzute și limitarea banilor destinați distracției. Prin decizii înțelepte și ingeniozitate, Sgetătorii vor găsi rapid metode de a acoperi cheltuielile neprogramate.

Capricorn/ Ascendent în Capricorn

Nativii Capricorn sunt ghidați de un fler financiar remarcabil în această săptămână. Începutul săptămânii îi susține să negocieze contracte avantajoase și să facă investiții inspirate pentru confortul locuinței sau siguranța familiei. Colaborările profesionale blocate prind din nou contur de miercuri odată cu revenirea lui Jupiter la mișcarea directă. Săptămâna se încheie cu momente intense, care le va declanșa transformări privind sursele de venit și îi va determina să își reorganizeze complet strategia de câștig.

Vărsător/ Ascendent în Vărsător

Pentru nativii Vărsător, primele zile ale săptămânii aduc vești excelente despre venituri, fiind posibilă o recompensă pentru implicarea lor în diverse proiecte, puterea de convingere fiind la cote maxime, ajutându-i să negocieze în favoarea lor. De la mijlocul săptămânii, odată cu revenirea lui Jupiter la mișcarea directă, proiectele profesionale amânate se deblochează, oferindu-le șansa de a-și monetiza ideile. Prin decizii financiare inspirate și chibzuite, ei își vor menține stabilitatea bugetului pe tot parcursul săptămânii.

Pești/ Ascendent în Pești

Nativii Pești își folosesc intuiția pentru a descoperi soluții financiare ingenioase și pentru a-și depăși temeri mai vechi legate de stabilitatea materială. Miercuri, inițiativele personale care promiteau profit încep să se miște în direcția dorită odată cu revenirea lui Jupiter la mișcarea directă. O atenție deosebită este necesară joi, când un context tensionat le poate aduce cheltuieli neașteptate sau limitări impuse de anumite obligații financiare. Determinarea demonstrată la locul de muncă le va consolida valoarea profesională.

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni