Satoshi, cântărețul care va reprezenta Republica Moldova la Eurovision, a lansat un nou videoclip pentru melodia „Viva Moldova”. La filmări au participat și dansatorii Baletului Național JOC, care au încântat publicul și juriul în sezonul 8 al emisiunii „Românii au talent”.
Noul videoclip pentru piesa „Viva Moldova” a stârnit doar reacții pozitive în mediul online. Colaborarea cu Baletul Național JOC pentru coregrafie a fost o idee foarte bună, cred susținătorii lui Satoshi. Combinația dintre dansul tradițional moldovenesc și elementele moderne, precum și îmbinarea culorilor vii din vestimentație, au fost apreciate de mulți internauți. Fiecare detaliu al videoclipului a fost gândit pentru a transmite o energie pozitivă.
Satoshi se pregătește intens pentru prima semifinală din 12 mai și speră că va reuși să câștige susținerea oamenilor din multe țări europene. Deși Moldova ocupă în prezent locul 28 în clasamentele caselor de pariuri, cu toate acestea, fanii rămân optimiști, știind că evoluția piesei și impactul videoclipului ar putea schimba poziția. În timp ce Finlanda, Franța și Danemarca conduc topul favoritelor, Satoshi este foarte încrezător, știind că Eurovisionul poate aduce întotdeauna surprize neașteptate.
Satoshi spune că mesajul principal al piesei este o afirmare a identității Moldovei ca parte a spațiului cultural european și o luptă împotriva „complexului țării mici”.
Republica Moldova revine la Eurovision Song Contest 2026, după o pauză de un an. Este a 20-a participare a țării la concursul internațional. Cel mai bun rezultat a fost în 2017, atunci când trupa „SunStroke Project” s-a clasat pe locul 3 cu piesa „Hey Mamma”.
Reprezentanta României, Alexandra Căpitănescu, va evolua în semifinala 2, din 14 mai.
Semifinalele concursului vor avea loc pe 12 și 14 mai, iar marea finală se va desfășura pe 16 mai.
CITEȘTE ȘI: