Șerban Huidu nu a uitat nici acum accidentul mortal în care a fost implicat în județul Brașov, în anul 2011. Mașina pe care o conducea a intrat pe contrasens și a lovit o altă mașină, iar trei oameni și-au pierdut viața.
Gallery
Șerban Huidu nu a fost condamnat la închisoare, lucru ce a stârnit revolta multor persoane, chiar și după mai bine de 14 ani de la accident. Recent, prezentatorul de televiziune a explicat motivul pentru care nu a ajuns în spatele gratiilor.
Subiectul este încă unul sensibil și mulți oameni sperau ca acesta să ajungă în spatele gratiilor. De-a lungul timpukui, Șerban Hudiu a fost extrem de discret în ceea ce privește acest aspect și a vorbit de foarte puține ori despre ce s-a întâmplat.
De curând, acesta a fost invitat în cadrul unui podcast, unde a explicat motivul pentru care nu a fost condamnat la închisoare. Acesta a fost cercetat pentru infracțiunea de ucidere din culpă și, în anul 2013, a fost condamnat la patru ani de închisoare cu suspendare.
Mai mult decât atât, la acea vreme, magistrații au decis să îi acorde un termen de încercare de șase ani, iar Șerban Hudiu avea să ajungă în spatele gratiilor doar dacă ar fi săvârșit încă o faptă penală.
De asemenea, omul de televiziune a ținut să precizeze că și-a asumat vina pentru cele întâmplate și a spus partea lui de adevăr.
„După ce am făcut această evaluare, am de 15 ani puterea să nu mă las călcat în picioare. Nu m-a salvat justiţia. Eu am pledat vinovat din culpă şi am fost condamnat din culpă, aşa cum se condamnă în general. (…) Nu cred că era cu executare nici pe legea nouă, pentru că n-am avut cumul de infracţiuni, n-am avut o atitudine sfidătoare, am făcut tot ce s-a putut ca procesul să se încheie repede, să nu tergiversez nimic. Am adus probe la dosar noi, n-am contestat probele vechi… Şi, întotdeauna când faci paralele, e foarte complicat, atâta timp cât nu ştii ce e acolo, n-a fost nimeni cu mine în maşină, doar soţia, bona şi copiii”, a povestit acesta.
Șerban Huidu a mărturisit că este obișnuit cu reacțiile negative din partea oamenilor, dar susține că și el a avut de suferit în urma accidentului, lucru pe care mulți nu îl iau în considerare.
Mai mult decât atât, numește incidentul unul „groaznic, complicat”, pe care îl va regreta toată viața și regretă faptul că nu și-a puttu da viața „pentru oricare dintre ei” (n.r. victimele).
Sursa foto: Instagram