Denisa Coțolan și Iancu Sterp și-au botezat copilul, dar au ales să facă slujba la o biserică ce aparține unei alte religii, nu Ortodoxismului. Cei doi au devenit părinți cu doar câteva zile înainte de Crăciun.
Gallery
Denisa Coțolan și Iancu Sterp și-au botezat copilul, pe micuțul David. În urmă cu doar câteva săptămâni, fiul lui Culiță Sterp i-a dat de gol și a spus că nu vor face Taina Botezului, așa cum Ortodoxismul cere.
Denisa Coțolan și Iancu Sterp au împlinit, în toamna anului trecut, un an de când au devenit soț și soție. După doar două luni, David, fiul lor, a venit pe lume, îndeplinindu-le dorința de a deveni părinți.
La scurt timp după ce micuțul s-a născut, proaspeții părinți, dar și familia lui Iancu Sterp, au tot fost întrebați când va avea loc botezul. Aceștia nu au vrut să discute pe marginea subiectului, însă Milan, fiul lui Culiță Sterp, în timp ce făcea un live cu artistul, a spus că botezul nu va avea loc.
Ulterior, Denisa Coțolan și Iancu Sterp au revenit cu un răspuns, mărturisind că încă nu au decis dacă îl vor boteza așa cum cere Creștinismul sau dacă vor face o ceremonie mai mult simbolică, urmând ca David să aleagă calea către care se va îndrepta, atunci când va crește mare.
Duminică, 22 martie, a avut loc botezul lui David. Denisa Coțolan și Iancu Sterp nu au făcut Taina Botezului așa cum o fac ortodocșii, ci, din imaginile publicate pe rețelele de socializare, pare că cei doi au ales o biserică evanghelică, de tip penticostal sau baptist.
Evenimentul în sine nu reprezintă Taina Botezului, ci este, mai degrabă, un act simbolic, o mărturie publică a înaintării copilului în fața lui Dumnezeu.
Cei doi părinți au decis să țină marele eveniment pentru ei și nimeni din familia lor nu a dezvăluit secretul până în momentul în care nu au postat câteva imagini din ziua cea mare.
Sursa foto: Instagram