Adele este una dintre cele mai iubite și talentate artiste din lume. A devenit faimoasă în 2008, odată cu lansarea albumului 19. De atunci, aproape fiecare material discografic lansat de artistă a stabilit recorduri internaționale sau a ajuns direct în fruntea clasamentelor muzicale. Totuși, când vine vorba despre viața personală, mai ales despre fiul ei, Angelo, artista a preferat mereu discreția.
Gallery
Adele a început relația cu Simon Konecki în 2011, iar în octombrie 2012 cei doi au devenit părinții unui băiat, Angelo. Deși s-au despărțit în 2019, foștii parteneri au rămas în relații amicale și împart custodia fiului. Tot de dragul băiatului lor, cei doi locuiesc chiar vizavi unul de celălalt în Los Angeles.
Potrivit apropiaților, prioritatea artistei a fost mereu fiul ei, iar Adele a spus în repetate rânduri că maternitatea este cel mai important rol din viața sa. În timpul unui concert din rezidența sa din Las Vegas, în august 2023, artista a mărturisit că își dorește să devină din nou mamă și chiar notează în telefon nume care îi plac pentru un viitor copil.
La ultimul concert din Las Vegas, în noiembrie 2024, Adele i-a adresat un mesaj emoționant lui Angelo și a explicat că a ales să susțină concerte într-un singur loc tocmai pentru a-i păstra viața cât mai normală.
Angelo s-a născut pe 19 octombrie 2012, în Regatul Unit. La acel moment, Adele a păstrat discreția totală și a anunțat doar că ea și Simon sunt extrem de fericiți. Timp de mai multe luni după naștere, Adele nu a dorit să dezvăluie public numele fiului său. Chiar și la gala Golden Globe Awards, unde a câștigat premiul pentru piesa Skyfall, artista i-a mulțumit fiului său fără să-i spună numele. Abia după ce a fost surprinsă purtând un lănțișor inscripționat cu numele „Angelo”, presa a confirmat numele băiatului.
Pe albumul 25, vocea lui apare în piesa „Sweetest Devotion”, unde se aude spunând: „Vreau să stau lângă mami”. Piesa a fost compusă special pentru el, Adele explicând că viața ei s-a schimbat complet din momentul în care a devenit mamă.
Mai târziu, Angelo apare și pe albumul 30, în piesa „My Little Love”, unde sunt incluse fragmente din conversații reale dintre mamă și fiu.
Zilele trecute, paparazzii au reușit să surprindă câteva cadre rare cu fiul artistei. Angelo, care are acum 13 ani, a fost însoțit de o prietenă, și de mama lui. Cei trei au luat prânzul la South Beverly Grill, un restaurant exclusivist din Los Angeles. (VEZI IMAGINI ÎN GALERIA FOTO DE MAI SUS)
Imaginile s-au viralizat și pe social media, iar fanii au comentat despre asemănarea izbitoare mama-fiu. La 13 ani, Angelo este aproape la fel de înalt ca mama sa. Părul, trăsăturile feței și privirea sunt atât de asemănătoare încât fanii spun că pare o mini-versiune a celebrei artiste.
Deși mama lui este una dintre cele mai mari artiste din lume, Angelo o preferă pe Taylor Swift. Adele a povestit într-un interviu că l-a dus la un concert din turneul „Reputation Stadium Tour”, iar reacția lui a surprins-o complet. Băiatul este, de asemenea, fan declarat al artistei Billie Eilish.
Deși o însoțise la repetiții, Angelo a văzut-o pentru prima dată cântând live în fața publicului abia în 2021, la concertul special susținut la Griffith Observatory. Adele a recunoscut atunci că a avut mai multe emoții decât la orice alt concert din carieră.
După ce a câștigat premiul Oscar pentru piesa „Skyfall”, Adele i-a oferit lui Angelo un mini trofeu personalizat pe care scria „Best Son”. Artista a spus că această piesă are o semnificație aparte, fiind singura înregistrată în perioada în care era însărcinată cu el.
Fotografii: Getty Images/ Profimedia Images
CITEȘTE ȘI: