
Opinii contradictorii între medici și experți în bioetică în legătură cu faptul dacă eutanasia tinerei din Barcelona este sau nu justificată.
Gallery
Instanța a respins cererea tatălui Noeliei de a opri procedura de eutanasie și de a o supune unui tratament psihiatric.
„Mai am patru zile, pentru că pe 26 mi se face eutanasia. Am reușit și sper că, în sfârșit, voi putea să mă odihnesc, nu mai pot. Vreau să plec în pace și să nu mai sufăr, atât.” Cu aceste cuvinte își descria situația Noelia Castillo Ramos, tânăra paraplegică de 25 de ani din Barcelona, care a obținut o moarte asistată după doi ani de demersuri.
Cazul ei a fost intens mediatizat, la fel și motivele care au dus la această decizie. Tânăra a declarat că a avut o copilărie traumatică, inclusiv episoade de agresiune sexuală în grup. În octombrie 2021, a încercat să își ia viața aruncându-se de la etajul cinci, gest care i-a provocat leziuni ireversibile. Ulterior, i-a fost recunoscut un grad de handicap de 67% și a fost diagnosticată cu tulburare de personalitate borderline.
Cazul a stârnit reacții diferite în rândul medicilor și al experților în bioetică. Unii specialiști consideră că situația Noeliei îndeplinea condițiile prevăzute de Legea organică privind reglementarea eutanasiei: să fie majoră, să aibă cetățenie sau rezidență legală în Spania și să sufere de o boală gravă și incurabilă sau de o afecțiune cronică ce provoacă suferință intolerabilă, confirmată medical.
Pe de altă parte, alți experți susțin că decizia reprezintă „un eșec al societății și al medicinei”.
Un punct sensibil în acest caz este dacă tânăra avea capacitatea deplină, din punct de vedere al sănătății mintale, de a lua o decizie ireversibilă și dacă existau alternative terapeutice care i-ar fi putut îmbunătăți starea și poate i-ar fi schimbat decizia.
Medicul Josep María Simón, președinte onorific al Asociației Internaționale a Medicilor Catolici (FIAMC), consideră că eutanasia în acest caz reprezintă „un eșec al societății și al medicinei”.
„Dacă într-adevăr simte durere, iar acest lucru nu îl pun la îndoială și este ceva teribil, medicina are astăzi instrumentele necesare pentru a-i calma suferința. Ar fi trebuit ajutată să trăiască fără durere, nu să i se faciliteze drumul către moarte”, a declarat acesta.
El mai spune că acest caz „arată de ce eutanasia poate deveni un pericol pentru toți” și își exprimă îndoiala cu privire la capacitatea Noeliei de a lua o astfel de decizie: „Există mai multe rapoarte despre starea ei de sănătate mintală, dar acestea îmi ridică semne de întrebare”.
La rândul său, medicul Adalbert Marqués, președintele Medicilor Creștini din Catalonia, consideră că acest caz scoate la iveală probleme grave ale sistemului.
„Moartea Noeliei, la fel ca alte tragedii recente, arată un eșec care pune sub semnul întrebării atât societatea, cât și instituțiile publice. Sistemul sanitar și social nu a reușit să ofere soluții demne unei persoane extrem de vulnerabile”, a explicat acesta.
„În așa-zisa noastră societate a bunăstării, pare că nu toți au loc. Unii sunt salvați, iar alții sunt abandonați”, a concluzionat medicul.
Foto: captura Youtube