
Clipe de groază pentru una dintre cele mai cunoscute artiste din lume. Rihanna ar fi fost la un pas de tragedie după ce locuința sa din Beverly Hills a fost ținta unui atac armat în plină zi.
Incidentul, petrecut pe 8 martie 2026, a declanșat o anchetă amplă și a ridicat serioase semne de întrebare legate de siguranța vedetelor. Potrivit informațiilor apărute în presa internațională, artista se afla în casă alături de copiii săi și de partenerul ei, A$AP Rocky, în momentul în care atacatoarea a deschis focul.
Deși situația putea degenera într-o tragedie, vedeta a reușit să scape nevătămată, într-un mod care i-a surprins inclusiv pe anchetatori. Incidentul a avut loc într-o după-amiază de duminică, când o femeie în vârstă de 35 de ani, identificată ulterior drept Ivanna Ortiz, a deschis focul asupra proprietății artistei. Aceasta s-ar fi aflat într-o mașină parcată peste drum și ar fi folosit o armă de tip AR-15.
Potrivit autorităților, aproximativ 10 focuri de armă au fost trase în direcția casei. Mai multe gloanțe au lovit clădirea, în timp ce altele au avariat poarta și un vehicul aflat pe proprietate. Din fericire, niciun membru al familiei nu a fost rănit.
Gallery
După atac, suspecta a fugit de la fața locului, însă intervenția rapidă a poliției a dus la prinderea acesteia în mai puțin de o oră. Un elicopter al poliției a identificat mașina, iar femeia a fost reținută într-o parcare din apropiere.
Anchetatorii au descoperit că atacul nu a fost unul spontan. Ivanna Ortiz ar fi lansat în lunile precedente mai multe amenințări la adresa artistei pe rețelele sociale și pe platforme video. Într-un mesaj, aceasta făcea declarații halucinante despre Rihanna, acuzând-o de practici oculte și numind-o vrăjitoare.
Mai mult decât atât, femeia ar avea un istoric problematic. Surse apropiate anchetei susțin că aceasta a avut probleme cu legea în trecut, inclusiv un incident violent petrecut în 2023. De asemenea, un tribunal din Florida i-ar fi retras custodia copilului.
Autoritățile din Los Angeles au decis să o rețină sub acuzația de tentativă de omor, iar cazul este în continuare investigat. Cauțiunea stabilită inițial la peste 10 milioane de dolari a fost ulterior redusă la aproximativ un milion de dolari.
Deși situația a fost extrem de periculoasă, Rihanna a avut norocul de a se afla într-o zonă protejată a casei în momentul atacului. Surse apropiate vedetei susțin că sistemele de securitate și structura locuinței au contribuit decisiv la evitarea unei tragedii.
Nu este pentru prima dată când artista trece printr-un episod de acest gen. În anul 2018, un individ a pătruns în locuința sa și a rămas ascuns timp de mai multe ore, fără ca aceasta să fie prezentă acasă la acel moment.
După incidentul recent, vedeta ar fi decis să ia măsuri drastice. Potrivit apropiaților, aceasta caută deja o nouă locuință într-o comunitate extrem de bine securizată și intenționează să își țină pe viitor adresa strict confidențială.
foto: Getty Images