După divorțul de Valentin Sanfira, viața Codruța Filip s-a schimbat radical. Artista recunoaște că a trecut printr-o perioadă extrem de dificilă, care a împins-o să ceară ajutor de specialitate.
Gallery
Vestea separării dintre Codruța Filip și Valentin Sanfira a luat prin surprindere pe toată lumea. Cei doi au format un cuplu timp de opt ani și au fost căsătoriți trei, iar în 2022 păreau mai fericiți ca niciodată, când au decis să își oficializeze relația.
Chiar dacă au ales să fie discreți în privința motivelor divorțului, artista a lăsat să se înțeleagă că lucrurile nu au fost deloc așa cum păreau din exterior. În spatele imaginii de cuplu perfect, realitatea era mult mai complicată.
Într-un video postat pe pagina de Facebook Acasă La Măruță, Codruța Filip a vorbit deschis despre suferința prin care a trecut. Artista a mărturisit că au existat momente în care nu mai reușea să funcționeze normal, iar starea ei emoțională devenise copleșitoare.
Simțea că pierde controlul și că nu mai poate face față situației, în ciuda încurajărilor primite din partea celor apropiați.
În cele din urmă, artista a decis să ceară ajutor. După ce mai mulți prieteni i-au recomandat terapeuți și psihologi, a făcut pasul decisiv și a mers la psiholog.
„Efectiv, acum am simțit la un moment dat că nu mai pot. Că nu mai pot să duc și că nu știu cum să gestionez toată treaba asta și tot ceea ce se întâmplă. Și m-am trezit într-o dimineață, în urmă cu vreo trei săptămâni și mă uitam efectiv pe geam așa. În gol. Și zic, nu pot, nu mai pot. Indiferent de cât mi-ar fi zis cei din jur că o să fiu bine și că sunt tare și că n-au cunoscut așa om puternic, simțeam că nu mai pot și că o iau pe o pantă rea. Și că inima mi-e efectiv în bucăți, și nu știu cum să o adun. Și am pus mâna pe telefon pentru că am primit de la mai mulți prieteni contacte ale unor psihologi, terapeuți, și așa mai departe, am pus mâna pe telefon, am sunat primul terapeut pe care l-am găsit în lista de contacte, mi-am făcut programare și m-am dus”, a declarat ea.
Sursă foto: Instagram; Captură video