Un moment profund emoționant a avut loc în timpul misiunii Artemis II, atunci când echipajul aflat la aproape 405.000 km distanță de Pământ a decis să propună un nume special pentru un crater observat de pe suprafața Lunii.
Gallery
Astronauții au vrut ca acel crater să poarte numele Carroll, în memoria soției comandantului Reid Wiseman, care a murit în 2020 după o luptă grea cu cancerul.
Momentul a venit în direct, din capsula Orion, când colegul său, astronautul Jeremy Hansen, vizibil emoționat, a transmis către centrul de control din Houston: „Am vrea să îl numim Carroll”.
Reid Wiseman, astronautul care comandă misiunea Artemis II, a fost copleșit de emoție și nu și-a putut stăpâni lacrimile, scrie ABC News. El a fost îmbrățișat de ceilalți membri ai echipajului (Jeremy Hansen, Victor Glover și Christina Koch), iar gestul acestora a impresionat o lume întreagă.
View this post on Instagram
Jeremy Hansen a explicat că alegerea numelui nu a fost întâmplătoar: „În familia noastră apropiată de astronauți am pierdut o persoană dragă în urmă cu câțiva ani. Acest crater se află într-un loc foarte special pe Lună”.
Carroll Wiseman a murit la 46 de ani, după cinci ani de luptă cu cancerul. A fost asistentă medicală specializată în terapie intensivă neonatală și și-a dedicat întreaga viață îngrijirii copiilor.
Potrivit NASA, Reid Wiseman consideră că perioada de după pierderea soției, în care și-a crescut singur cele două fiice, Katie și Ellie, a fost cea mai dificilă, dar și cea mai importantă etapă din viața lui.
Înainte de plecarea în misiune, astronautul a publicat pe Instagram o fotografie alături de fiicele sale și de nava spațială pe care o comandă: „Le iubesc pe aceste două domnișoare. Urc în acea rachetă un tată foarte mândru”.
Deocamdată, craterul nu poartă oficial numele Carroll. Propunerea urmează să fie analizată de International Astronomical Union după încheierea misiunii.
Fotografii: Getty Images/ Profimedia Images/ NASA
CITEȘTE ȘI: