
Un caz cutremurător a zguduit o întreagă comunitate din comuna Răducăneni, județul Iași. Un băiat de 14 ani, elev model, a fost găsit fără viață în curtea casei sale, chiar de tatăl lui.
Copilul de 14 ani era foarte bun la învățătură, implicat în activitățile școlare și cu planuri mari de viitor. Apropiații lui spun că acesta își dorea să devină preot și că nu a dat niciodată semne alarmante care să ducă cu gândul la gesturi extrem.
„Era, poate, cel mai cuminte copil din Răducăneni. A trăit într-o familie foarte bună, de oameni credincioși, iubitori. Învăța foarte bine, era olimpic, mergea la biserică. Are o soră la Seminar. Alta, la Iași, la Psihologie. Am auzit că voia să devină preot. Nu știu, este șocant de-a dreptul. Nimeni nu s-ar fi așteptat la așa ceva. Este o tragedie, chiar de Paște”, povestește un vecin, potrivit bzi.ro.
Totul s-a întâmplat pe 6 aprilie. Atunci, pe băiat l-a cuprins gândul de a-și încheia socotelile cu viaţa. Acesta s-ar fi spânzurat de un copac, în spatele casei, fiind găsit chiar de tatăl său. S-au făcut eforturi pentru a-l salva, dat totul a fost în zadar.
„La data de 6 aprilie a.c., polițiștii Secției nr. 5 Poliție Rurală Răducăneni au fost sesizați de către un bărbat cu privire la faptul că l-a găsit decedat pe fiul său în curtea imobilului. La fața locului s-a constatat că cele sesizate se confirmă, fiind vorba de un tânăr de 14 ani. Pe corpul acestuia nu au fost identificate urme vizibile de violență”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Iași.
Conform sursei amintite, apropiații familiei susțin că băiatul petrecea mult timp pe telefon și că ar fi putut intra în contact cu provocări periculoase din mediul online.
Foto: Shutterstock