Andreea Popescu a făcut prima postare, la scurt timp după ce Dan Alexa s-a împăcat cu Jeanina, fosta lui iubită. După doar câteva zile de când a confirmat separarea de Rareș Cojoc, s-a zvonit că dansatoarea l-a înșelat cu fotbalistul.
Gallery
Andreea Popescu trece prin schimbări importante după divorțul de Rareș Cojoc și nu s-a sfiit din a recunoaște că nu traversează cea mai bună perioadă a vieții sale. În tot acest timp, s-a zvonit că ar fi încercat să îl preseze pe Dan Alexa pentru a-și asuma relația pe care ar fi început-o în noaptea dintre ani.
Întrebată despre presupusa aventură cu Dan Alexa, cea care ar fi dus la divorțul de Rareș Cojoc, Andreea Popescu a spus că va reveni asupra subiectului când va simți că este cazul, deoarece, acum, nu este momentul potrivit în care să discute astfel de lucruri.
Dan Alexa a refuzat și el să discute despre presupusa relație pe care ar fi avut-o, deși s-a tot zvonit că, în toată această perioadă, dansatoarea ar fi încercat să îl convingă să își asume public ce este între ei.
Mai mult decât atât, s-a spus chiar că Andreea Popescu ar fi făcut mai multe drumuri până la Timișoara, acolo unde Dan Alexa locuiește, pentru a-l convinge să își continue povestea. Cu toate acestea, eforturile dansatoarei se pare că au fost în zadar.
Fotbalistul s-a întors la Jeanina, bruneta de care a fost surprins în urmă cu puțin și de care nu a putut sta prea departe. În mediul online, Andreea Popescu se comportă ca și cum nimic nu s-a întâmplat și, la scurt timp după ce s-a aflat despre împăcarea lui Dan Alexa, aceasta a postat o filmare prin care a prezentat ținuta aleasă pentru ziua respectivă.
După câteva săptămâni de când a anunțat că nu mai formează un cuplu cu Rareș Cojoc, Andreea Popescu a început să se confrunte cu mai multe dificultăți. S-a mutat singură într-un apartament mult mai mic decât cel în care a locuit până acum și a fost nevoită să se axeze și mai mult pe carieră, fiind nevoită să achite, lunar, câteva mii de euro doar pentru chirie și facturi.
în mediul online, a recunoscut că trece printr-o perioadă dificilă, marcată de multe schimbări, dar este convinsă că soarele va ieși și pe strada ei.
Sursa foto: Instagram