Dacă ar exista un top al celor mai influente mame din istorie, Katherine Jackson ar ocupa cu siguranță un loc fruntaș. Ea este femeia care a crescut nouă copii într-o casă modestă din Indiana, le-a insuflat disciplină și credință, și tot ea a pus, în tăcere, bazele uneia dintre cele mai cunoscute familii din istoria muzicii.
Gallery
Katherine a fost un sprijin constant pentru fiul său, regretatul Michael Jackson, iar milioane de fani din întreaga lume o admiră și o prețuiesc. Mama celui supranumit „Regele Pop” a împlinit 96 de ani în 5 mai, iar una dintre fiice a postat câteva imagini de colecție și un mesaj emoționant pe Instagram.
„Îi trimit astăzi multă dragoste mamei mele de 96 de ani! Ești o adevărată bucurie și mă simt atât de norocoasă să te am în viața mea! Ai adus numai lucruri minunate și bunătate, nu doar fraților și surorilor mele, ci și întregii lumi! La mulți ani!”, a scris La Toya Jackson. VEZI IMAGINI ÎN GALERIA FOTO DE MAI SUS
Katherine Jackson, care a născut nu mai puțin de 10 copii (unul dintre ei a murit la naștere), a rămas elegantă și plină de grație chiar și la o vârstă respectabilă.
View this post on Instagram
Deși se deplasează cu ajutorul unui scaun cu rotile, Katherine apare întotdeauna cu părul aranjat, buzele rujate, cu ținute și bijuterii elegante.
„Imaginează-ți cum e să fii femeia care ni l-a dăruit pe regele muzicii pop”
„E o regină!”
„O iubim și o respectăm!”, sunt doar câteva dintre zecile de mesaje postate în secțiunea de comentarii.
După moartea lui Michael Jackson, Katherine a dus o luptă îndârjită împotriva co-executorilor moștenirii artistului, care intenționau să vândă jumătate din catalogul său muzical.
Ea a intervenit pentru a proteja moștenirea fiului său și pentru a se asigura că opera lui Michael rămâne sub controlul familiei. De asemenea, i-a fost încredințată custodia celor trei copii ai lui Michael: Prince, Paris și Bigi.
Fotografii: Getty Images/ Profimedia Images/ Instagram
CITEȘTE ȘI: