El, unul dintre cei mai talentați și premiați piloți din Formula 1, iar ea, model de o frumusețe răpitoare și fiica unei legende din Marele Circ. Max Verstappen și Kelly Piquet formează unul dintre cele mai frumoase și solide cupluri din sport, iar povestea lor de dragoste este de demnă de scenariul unui film.
Gallery
Recent, paparazzii au surprins câteva cadre rare din intimitatea celebrului cuplu. Max și Kelly au fost fotografiați în ipostaze tandre pe o plajă din St. Barts.
După Marele Premiu de Formula 1 de la Miami, pilotul celor de la Red Bull Racing și iubita sa s-au bucurat de o vacanță exotică. (VEZI IMAGINI ÎN GALERIA FOTO DE MAI SUS)
În mai 2025, Max Verstappen a devenit tătic pentru prima oară, după ce Kelly a adus pe lume o fetiță, pe nume Lily. Iubita lui, care este cu 9 ani mai în vârstă, mai are o fetiță dintr-o relație anterioară.
Max Verstappen este cunoscut pentru viteza spectaculoasă din Formula 1. Pilotul a devenit cel mai tânăr debutant din istoria competiției, intrând în F1 la doar 17 ani, în 2015. În 2021 a câștigat primul său titlu mondial, intrând ulterior în topul celor mai buni piloți din istoria sportului.
De-a lungul carierei sale, Kelly Piquet i-a fost alături și l-a susținut constant. Ea este profund legată de lumea Formulei 1 și asta pentru că tatăl ei, Nelson Piquet, este triplu campion mondial, iar fratele ei, Nelson Piquet Jr., a fost și el pilot de Formula 1.
Înainte de relația cu Max Verstappen, Kelly a fost într-o relație cu pilotul Daniil Kvyat, cu care are o fiică în vârstă de 7 ani.
Kelly Piquet s-a născut în Germania în 1988. Și-a petrecut copilăria în sudul Franței, alături de mama sa, modelul olandez Sylvia Tamsma, apoi s-a mutat în Brazilia, țara tatălui său, la vârsta de 12 ani.
A studiat în Marea Britanie în perioada liceului, iar apoi și-a terminat studiile în Brazilia. Ulterior, la 17 ani, s-a mutat în New York, unde a studiat relații internaționale la Marymount Manhattan College, scrie People.
În New York, Kelly Piquet a intrat în industria modei și a lucrat la Vogue Latin America. A urmat și cariera de model, unde a colaborat cu branduri precum Pepe Jeans, PatBo și Louis Vuitton.
În 2023, a apărut pe coperta Vogue Țările de Jos într-o ediție inspirată de Formula 1 și a vorbit despre viața în acest mediu. Ea a explicat că încearcă să nu-și definească viața doar prin cariera partenerului și că își dorește o viață proprie, activă și împlinită.
În 2016, Max Verstappen a luat cina cu Nelson Piquet Jr., fratele lui Kelly Piquet. Kelly li s-a alăturat atunci la Monaco, iar ulterior a vorbit despre acel moment într-un interviu pentru Vogue Netherlands. La acea vreme, Verstappen avea 19 ani, iar Kelly 28.
„Max era prieten cu fratele meu, Nelson, și într-o seară am ieșit cu toții la cină în Monaco”, a povestit ea într-un interviu acordat revistei în 2022.
„Asta se întâmpla acum șase ani, în 2016. Dar chiar din acea seară a existat ceva special. Atunci a început conexiunea dintre noi. Și mă opresc aici cu detaliile”, a adăugat Kelly.
Totuși, în loc să înceapă o relație cu Max, Kelly a început să se întâlnească în 2017 cu pilotul rus Daniil Kvyat. Cei doi s-au despărțit după doi ani, la scurt timp după ce Kelly a născut. În 2020, Kelly și Max au reluat legătura, iar în 2021 și-au oficializat relația pe Instagram. Max a publicat o fotografie cu ei doi chiar în ziua de Anul Nou. De atunci, cei doi au împărtășit ocazional momente din viața lor, inclusiv aniversări și vacanțe.
Cuplul locuiește în Monaco, împreună cu fiica lui Kelly, Penelope, și mezina Lily. Cei doi dețin și doi pisoi :Jimmy și Sassy. Kelly este prezentă frecvent la cursele de Formula 1 și a fost alături de Verstappen la numeroase momente importante din cariera lui.
Fotografii: Getty Images/ Profimedia Images
CITEȘTE ȘI: