Demi Moore a avut una dintre cele mai elegante apariții la deschiderea Festivalului de Film de la Cannes 2026, marți dimineață, când a participat la ședința foto oficială a juriului. Actrița în vârstă de 63 de ani a impresionat într-o ținută inspirată de glamour-ul francez.
Vedeta a purtat o rochie albă cu buline colorate, cu tiv decorat cu volane, pe care a accesorizat-o cu o geantă cu imprimeu asortat. Demi Moore și-a completat look-ul cu o pereche de ochelari de soare retro cu rame albe și pantofi cu toc decorați cu funde, pozând alături de ceilalți membri ai juriului pe celebra Croazetă.
Vezi galeria foto
Gallery
Demi Moore face parte anul acesta din juriul competiției oficiale de la Cannes, alături de regizoarea Chloé Zhao, cunoscută pentru filmul Hamnet, și actorul suedez Stellan Skarsgård.
Organizatorii festivalului au anunțat oficial componența juriului format din nouă membri, care va decide câștigătorii competiției de pe Riviera Franceză. Așa cum fusese deja confirmat, regizorul sud-coreean Park Chan-wook ocupă funcția de președinte al juriului.
Din echipă mai fac parte actorul irlandezo-etiopian Ruth Negga, regizoarea și scenarista belgiană Laura Wandel, regizorul și scenaristul chilian Diego Céspedes, actorul americano-ivorian Isaach De Bankolé și scenaristul scoțian Paul Laverty.
Atât Demi Moore, cât și Stellan Skarsgård au avut în ultimii ani filme prezentate la Cannes care le-au adus ulterior nominalizări la Oscar.
Filmul The Substance, în care joacă Demi Moore, a avut premiera la Festivalul de Film de la Cannes în 2024, în timp ce producția Sentimental Value, cu Stellan Skarsgård în distribuție, a fost lansată anul trecut pe Croazetă.
Prima zi a festivalului a adus deja pe covorul roșu și în zona evenimentelor oficiale numeroase celebrități internaționale. Printre starurile sosite la Cannes se numără Heidi Klum, Gillian Anderson, Michelle Rodriguez, Riley Keough și Halsey, toate pregătite pentru ceremonia de deschidere de marți seară.
Ediția din acest an a Festivalului de Film de la Cannes îl va omagia și pe regizorul Peter Jackson, care va primi un Palme d'Or onorific pentru întreaga carieră, potrivit france24.com.
Organizatorii au anunțat încă din luna martie că cineastul neozeelandez este recompensat pentru „o operă care îmbină blockbusterele hollywoodiene și filmele de autor cu o viziune artistică extraordinară și îndrăzneală tehnologică”.
Regizorul trilogiei The Lord of the Rings a declarat că distincția reprezintă „unul dintre cele mai mari privilegii ale carierei sale”.
Peter Jackson și-a amintit că a venit pentru prima dată la Cannes în 1988, pentru a-și vinde debutul cinematografic, Bad Taste. În 2002, acesta s-a întors pe Riviera Franceză pentru a prezenta în avanpremieră The Lord of the Rings: The Fellowship of the Ring.
Cea de-a 79-a ediție a Festivalului de Film de la Cannes se desfășoară între 12 și 23 mai 2026.
CITEȘTE ȘI: