Familia, prietenii și cei care l-au admirat de-a lungul anilor își iau rămas-bun de la actorul Ioan Isaiu. Slujba de înmormântare are loc astăzi, la Dej, orașul în care regretatul actor și-a petrecut o mare parte din copilărie. Atmosfera este una copleșitoare, marcată de lacrimi, liniște și multă durere.
Gallery
Potrivit informațiilor publicate de Click!, biserica Sfânta Treime de pe strada Unirii din Dej s-a umplut încă de la primele ore ale zilei de oameni veniți să aprindă o lumânare și să-i aducă un ultim omagiu actorului care s-a stins din viață la doar 56 de ani.
Slujba de înmormântare a început în jurul orei 12:00, iar numeroși apropiați, colegi și admiratori au venit să fie alături de familie în aceste momente grele.
În interiorul lăcașului de cult, sicriul cu trupul neînsuflețit al actorului este înconjurat de coroane și flori albe, în timp ce cei prezenți încearcă cu greu să își stăpânească emoțiile. Atmosfera este una apăsătoare, iar durerea se citește pe chipurile tuturor celor veniți să-și ia rămas-bun.
VEZI IMAGINILE ÎN GALERIA FOTO DE MAI SUS
Printre cei profund marcați de dispariția actorului se numără și Medana Oprea, care i-a adus un ultim omagiu și la Teatrul Național din Cluj. În ziua înmormântării, aceasta a transmis un mesaj emoționant despre pierderea prietenului său.
„Doamne, cum este viața… Cândva așa, iar astăzi, atât de diferit. Pentru prima dată am pășit pragul Teatrului Național din Cluj și, în loc să îl văd pe scenă pe acest mare și fabulos actor, l-am văzut între patru scânduri, într-un sicriu. Sentimentul a fost înfiorător.
A fost ultimul lui spectacol, peste care cortina s-a tras în ropote de aplauze și lacrimi. O sală întreagă plângea, în timp ce își lua rămas bun de la omul care a dăruit emoție, talent și frumusețe sufletească unei lumi întregi.
Să prețuim ceea ce avem atunci când avem. Să fim mai atenți cu oamenii dragi nouă, să îi iubim mai mult, să îi ascultăm mai des și să nu amânăm lucrurile care contează cu adevărat. Pentru că ziua de mâine nu ne aparține nouă… ci lui Dumnezeu”, a transmis Medana Oprea.
Actorul Ioan Isaiu s-a născut la Hunedoara, însă și-a petrecut mare parte din copilărie la Dej, oraș de care a rămas profund legat. În ultimii ani, acesta alesese să se retragă la Cluj pentru a fi mai aproape de mama sa și pentru a-i fi sprijin.
În semn de respect pentru cariera și contribuția sa artistică, autoritățile locale din Dej au anunțat că actorul va primi post-mortem titlul de cetățean de onoare al municipiului.
Sursă foto: Captură video click, cluj24.ro