
Actrița premiată cu Oscar Nicole Kidman a vizitat sediul Christie’s din Rockefeller Center, New York, unde a avut o întâlnire specială cu „Danaïde”, celebra sculptură aurită realizată de Constantin Brâncuși în 1913. Momentul a fost surprins într-un scurt videoclip cu o atmosferă cinematografică, pe fundalul piesei „Golden Years” a lui David Bowie.
Gallery
La începutul acestei luni, Nicole Kidman a trecut pragul galeriilor Christie’s din Rockefeller Center pentru a vedea una dintre cele mai importante lucrări ale lui Constantin Brâncuși: „Danaïde”, portretul aurit al muzei sale, realizat în urmă cu mai bine de un secol.
În imaginile publicate de Christie’s, actrița apare apropiindu-se lent de sculptură, în timp ce lumea din jur pare să se oprească. Fascinată de frumusețea și încărcătura istorică a lucrării, Kidman intră într-o stare aproape onirică, traversând emoții precum bucuria, curiozitatea, pasiunea și admirația. Clipul surprinde exact sentimentul profund pe care arta îl poate provoca oricărui privitor.
VEZI IMAGINILE ÎN GALERIA FOTO DE MAI SUS
„Danaïde” face parte din expoziția „MASTERPIECES: The Private Collection of S.I. Newhouse”, deschisă publicului între 9 și 18 mai, în cadrul săptămânii dedicate artei secolelor XX și XXI organizate de Christie’s.
Povestea lucrării își are originile în Antichitate, traversând mitologia greacă, scrierile lui Ovidiu și influențele sculptorului Auguste Rodin. Brâncuși, care lucrase în trecut în atelierul lui Rodin, a ales să o reprezinte pe artista maghiară Margit Pogany, una dintre muzele sale cele mai cunoscute.
Nicole Kidman, ea însăși o figură iconică și muză pentru numeroși artiști și creatori, se plimbă în jurul sculpturii complet absorbită de frumusețea ei atemporală. „Danaïde”, una dintre cele șase versiuni realizate de Brâncuși, continuă să captiveze privitorii prin formele sale circulare și fluiditatea aproape hipnotică.
Sursă foto: Hunter Abrams; christies.com