• PRO TV
  • Mesajul lui Tudor Chirilă, antrenorul Alexandrei Căpitănescu la Vocea României, legat de finala Eurovision 2026! ”Cea mai tare voce rock românească din ultimii 20 de ani”

Mesajul lui Tudor Chirilă, antrenorul Alexandrei Căpitănescu la Vocea României, legat de finala Eurovision 2026! ”Cea mai tare voce rock românească din ultimii 20 de ani”

Mesajul lui Tudor Chirilă, antrenorul Alexandrei Căpitănescu la Vocea României, legat de finala Eurovision 2026! ”Cea mai tare voce rock românească din ultimii 20 de ani”

Tudor Chirilă, cel care i-a fost antrenor Alexandrei Căpitănescu în emisiunea ”Vocea României”, i-a transmis artistei un mesaj emoționant chiar înainte de finala Eurovision 2026, unde aceasta reprezintă România sâmbătă seară.

Indiferent de ce se va întâmpla în seara asta Alexandra Căpitănescu a reușit mai multe performanțe. Îți place sau nu-ți place piesa ei, rock-ul a redevenit mainstream, ceea ce e ceva într-o țară dominată de alte genuri.
A calificat România în finală, asta acum un an părea imposibil. Pentru mine Eurovision nu a fost niciodată un reper muzical, dar desfășurarea de scenotehică, producție video, lighting design e impresionantă. Și tocmai faptul că e un concurs “politizat” ar trebui să ne unească și să-i menținem prin vot şansele în concurs.
Revenind la Alexandra, e simplu, o fatǎ de 22 de ani, sîrguncioasǎ, care merge la facultate şi munceşte nopțile sǎ ținǎ pasul, deschide gura şi se aude cea mai tare voce rock románeascǎ din ultimii douǎzeci de ani. Meritul ei este cǎ a rezistat promisiunilor de piese mainstream care ar fi dus-o pe radio, dar ar fi înstrǎinat-o de cine îşi doreşte sǎ fie şi ce vrea sǎ cânte. Sper sǎ rǎmânǎ la fel de încǎpǎțânatǎ şi sǎ fie din ce în ce mai rock! Baftǎ disearǎ!”, a scris Tudor Chirilă pe pagina de Facebook.

România intră în concurs sâmbătă, 16 mai, cu numărul 24, în a doua parte a spectacolului. Alexandra Căpitănescu va interpreta piesa „Choke Me” pe scena Wiener Stadthalle din Viena, în fața a milioane de telespectatori din întreaga lume.

La ediția din acest an, rezultatele Eurovision sunt stabilite în proporții egale prin combinarea votului publicului cu cel al juriilor naționale, fiecare având o pondere de 50%.

Cum poate vota publicul din România
Publicul din România își poate susține favoriții prin SMS sau online, însă, conform regulamentului Eurovision Song Contest, nu se poate vota pentru reprezentantul propriei țări. Pentru a vota în Marea Finală 2026, telespectatorii români trebuie să trimită un SMS la numărul 1399, cu numărul de concurs al piesei preferate. În Finală, se pot vota toate piesele cu numerele 01–25, cu excepția numărului 24, care aparține reprezentantei țării noastre. Costul unui vot este de 1 euro + TVA, la care se adaugă tariful standard al mesajului.

Votul online este disponibil pe platforma oficială Eurovision: www.esc.vote. Platforma poate fi accesată atât de pe telefon, cât și de pe calculator, iar plata se poate face prin card bancar, Apple Pay sau Google Pay. Fiecare utilizator poate acorda maximum 10 voturi, distribuite unui singur concurent sau mai multor participanți.

Cum poate fi votată România

România poate primi voturi din partea țărilor aflate în competiție, dar și din categoria „Rest of the World”, destinată publicului din statele neparticipante. Astfel, susținătorii pot vota pentru Alexandra Căpitănescu dacă utilizează o metodă locală de televoting sau de plată online compatibilă cu regulamentul competiției și tastează numărul 24 (poziția de intrare a României în concurs).

În Marea Finală, votul se va deschide chiar înainte de interpretarea primei piese. Acesta va rămâne deschis pe durata tuturor prestațiilor și aproximativ 40 de minute după interpretarea ultimei piese. Puteți vota de până la 10 ori.

Ordinea de intrare în Finala Eurovision 2026
Cele 25 de țări finaliste care vor urca pe scena Eurovision 2026 sunt:

Danemarca – Soren Torpegaard Lund – „For Vi Gar Hjem”
Germania – Sarah Engels – „Fire”
Israel – Noam Bettan – „Michelle”
Belgia – ESSYLA – „Dancing on the Ice”
Albania – Alis – „Nân”
Grecia – Akylas – „Ferto”
Ucraina – LELEKA – „Ridnym”
Australia – Delta Goodrem – „Eclipse”
Serbia – LAVINA – „Kraj Mene”
Malta – AIDAN – „Bella”
Cehia – Daniel Zizka – „Crossroads”
Bulgaria – DARA – „Bangaranga”
Croația – LELEK – „Andromeda”
Marea Britanie – LOOK MUM NO COMPUTER – „Eins, Zwei, Drei”
Franța – Monroe – „Regarde!”
Republica Moldova – Satoshi – „Viva, Moldova!”
Finlanda – Linda Lampenius & Pete Parkkonen – „Liekinheitin”
Polonia – ALICJA – „Pray”
Lituania – Lion Ceccah – „Sólo Quiero Más”
Suedia – FELICIA – „My System”
Cipru – Antigoni – „JALLA”
Italia – Sal Da Vinci – „Per Sempre Sì”
Norvegia – JONAS LOVV – „YA YA YA”
România – Alexandra Căpitănescu – „Choke Me”
Austria – COSMÓ – „Tanzschein”



Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni