Actrița Teona Stavarachi, cunoscută publicului din serialul „Groapa”, și partenerul ei, Silviu Pașca, fost concurent la „Vocea României”, au făcut publice primele imagini de la botezul fiicei lor, Eva. Evenimentul a avut loc într-un cadru intim, în mijlocul naturii, alături de familie, prieteni apropiați și colegi de breaslă.
Gallery
Pentru botezul micuței Eva, cei doi părinți au ales o locație specială din Ciolpani, județul Ilfov, aflată în mijlocul naturii. Decorul petrecerii a fost realizat în nuanțe delicate de roz și alb, iar atmosfera a fost una relaxată și elegantă.
Chiar dacă vremea nu a fost de partea lor, iar drumul până la locație a devenit dificil din cauza ploii și a noroiului format pe drumul de țară, evenimentul s-a desfășurat exact așa cum și-au dorit cei doi, iar decorul locației i-a fascinat pe invitați. Copiii au avut un loc de joacă amenajat, iar oaspeții au avut amenajate diverse locuri pentru poze.
Teona Stavarachi a lăsat să se înțeleagă că locația este una recent deschisă, scriind în mediul online: „Suntem super happy să fim primii oameni ce își fac amintiri la @saint.barn”.
La petrecere au participat persoane apropiate cuplului, rude și prieteni, dar și colegi ai actriței din serialul „Groapa”. Printre invitați s-au numărat Dana Rogoz și Tudor Istodor, care au fost alături de Teona și Silviu într-unul dintre cele mai importante momente din viața lor.
Cei doi au devenit părinți pentru prima dată în decembrie 2025, iar de atunci postează frecvent pe conturile de socializare evenimente din viața lor de familie.
CITEȘTE ȘI: