Are doar 23 de ani, este urmărită de zeci de milioane de oameni, însă duce o luptă extrem de grea. Influencerița An Thy le-a dezvăluit recent fanilor că a fost diagnosticată cu leucemie, boală care se datorează, spune ea, unor obiceiuri de viață nesănătoase.
Gallery
Creatoarea de conținut, care are peste 11,3 milioane de urmăritori pe TikTok și 611.000 pe Instagram, a făcut public diagnosticul într-un videoclip emoționant postat pe 18 mai. An Thy a explicat că a ales să vorbească despre boala sa deoarece tratamentul ar putea afecta activitatea sa online.
Vedeta a recunoscut că, în ultimii ani, și-a neglijat sănătatea în contextul programului intens de creator de conținut. Ea obișnuia să rămână trează până la 6 sau 7 dimineața și să doarmă în timpul zilei, consumând foarte puțină apă. În schimb, afirma că bea aproximativ cinci bubble tea pe zi, alături de matcha latte și alte băuturi îndulcite.
Diagnosticul a fost confirmat de specialiștii de la un spital de hematologie și transfuzii, după o perioadă în care influencerița a acuzat o stare severă de epuizare.
„Am crezut că, pentru că nu fumez și nu consum alcool, corpul meu va fi bine”, a declarat ea.
Aceasta a mai spus: „Stăteam trează până în zori, dormeam ziua și aproape că nu beam apă”.
@thybui.__ hẹn gặp mọi người ở phiên bản khoẻ mạnh hơn, love u guys ?
♬ âm thanh gốc - Đan Thy
Videoclipul său a devenit viral, strângând peste 24 de milioane de vizualizări pe TikTok și numeroase mesaje de susținere.
Deocamdată, nu au fost făcute publice detalii despre tipul sau stadiul leucemiei.
Foto: Instagram